duminică, martie 28, 2021

In Memoriam

 

1959-2021

O veste tristă și dureros de nedreaptă am aflat azi, doamna economist Lidia Morariu, s-a stins, spre durerea familiei și a noastră, a colegilor. Sincere condoleanțe familiei greu încercate! Amintire frumoasă pentru toți cei care am cunoscut-o! Dumnezeu să-i dea pacea veșnică !

În urmă cu o săptămână își anunța, cu nostalgie, cunoscuții că a ajuns la binemeritata pensie, după o lungă carieră. "Iar de acum…..??? De acum și ca dintotdeauna voi continua să-l am aproape pe Dumnezeu!"

Și s-a dus la El!


vineri, martie 12, 2021

VIITORII OSPĂTARI ȘI BUCĂTARI - ştiri TL+ Baia Mare


În Săptămâna meseriilor, elevii de la Colegiul Economic din Baia Mare au pus în practică ceea ce au învățat la cursuri. Ospătarii au arătat că știu care este ținuta corectă atunci când servesc, iar viitorii bucătari cum se taie legumele corect.

sursa: jurnal TL+, joi, 11 martie 2021

joi, martie 11, 2021

Săptămâna meseriilor la CENT - articol ziar online DirectMM


"Învățământul economic maramureșean se identifică cu Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare, școală cu tradiție de peste 60 de ani de existență.

Începând din anul 1987, când Liceul Economic a fuzionat cu Școala profesională comercială, Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” (CENT) și-a diversificat oferta educațională, astfel că, pe lângă calificările dobândite la absolvirea învățământului liceal, oferă şansa generaţiilor de elevi, să dobândească și calificări prin învățământul profesional, căutate pe piaţa forţei de muncă, din domeniile:

      •Turism și alimentație, calificările bucătar și ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie;

      •Comerț, calificarea: comerciant – vânzător.

Pentru anul școlar 2021-2022, oferta educațională CENT cuprinde două clase pentru învățământul profesional cu durata de 3 ani, la domeniul Turism și alimentație: o clasă pentru calificarea – bucătar și o clasă pentru calificarea – ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie.

La finalizarea studiilor, absolvenţii învățământului profesional cu durata de 3 ani primesc certificat de calificare  profesională nivel 3 și pot opta să-și continue studiile în ciclul superior al liceului sau se pot încadra pe piața muncii.

În cadrul acțiunii “Săptămâna meseriilor”, inițiată de Ministerul Educației pentru promovarea învățământului profesional și desfășurată în județul Maramureș, în perioada 8 – 12 martie, în cadrul CENT sunt planificate și se desfășoară diverse activități de promovare a calificărilor din oferta CENT, precum: Ziua ospitalității, Ziua bucătarului, How to cook an English breakfast, Bucătărie, dulce bucătărie, Arta de a vinde, Meseria – brățară de aur, Învățăm de la profesioniști.

 În cadrul acestor activități au loc demonstrații practice, concursuri culinare, demonstrarea și exersarea abilităților practice specifice calificărilor din oferta CENT, care se desfășoară în laboratoarele de specialitate ale liceului și la agenți economici – parteneri CENT.

Aceste activități îi au în centrul lor pe elevii CENT de la învățământ profesional, care, prin demonstrațiile lor, sub coordonarea profesorilor de Tehnologii, doresc să-i convingă pe colegii lor mai mici, din clasa a VIII-a, să îmbrățișeze meseriile din oferta CENT, pentru că după părerea lor:

•“meseria de bucătar este o artă și îți oferă multe oportunități”;

•“meseria de ospătar este o meserie elegantă, care îți dă ocazia să cunoști mulți oameni și să te dezvolți în plan personal”;

•“meseria de comerciant-vânzător aduce diversitate și îți oferă șansa să fii aproape de nevoile semenilor“.

La activități participă ca invitați și absolvenți CENT, pentru care meseria aleasă este o adevărată pasiune și care au acceptat să ne împărtășească din experiența lor profesională.

Instantanee din timpul activităților pot fi văzute accesând canalul YouTube de pe site-ul liceului www.colegiultitulescu.ro sau pe site-ul ISJ Maramureș la secțiunea “Săptămâna meseriilor”.

Sursa: DirectMM 


luni, martie 08, 2021

Săptămâna Meseriilor, 8-14 martie 2021

 

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș organizează, în perioada 8–14 martie, acțiunea „Săptămâna Meseriilor”, în care unitățile de învățământ care au ofertă educațională pentru învățământul profesional, inclusiv dual, realizează activități, cu respectarea strictă a legislației care reglementează starea de alertă, a celei specifice scenariilor în care funcționează unitățile de învățământ și a măsurilor de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2,  pentru promovarea învățământului profesional, respectiv a meseriilor și calificărilor dobândite prin învățământul profesional, inclusiv DUAL.

Oferta educațională a Colegiului Economic “Nicolae Titulescu” din  Baia Mare pentru învățământul profesional, în anul şcolar 2021-2022:

Turism şi alimentaţie - 2 clase (48 de elevi), calificări:

- Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație (24 elevi)

- Bucătar (24 elevi).

Activități specifice meseriei de ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație puteţi vizualiza 👉 aici.

            Activități specifice meseriei de bucătar puteţi vizualiza 👉 aici.

            Activităţi specifice meseriei de comerciant-vânzător puteţi vizualiza 👉 aici.

Joi, 11 martie, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș marchează Ziua Națională a Meseriilor”, prin organizarea unei dezbateri intitulată „Meseria face diferența”, având ca invitați reprezentanți ai operatorilor economici, unităților de învățământ, Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș, Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș și Centrului Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic, cu scopul promovării învățământului profesional, respectiv a meseriilor și calificărilor dobândite prin învățământul profesional, inclusiv DUAL.

Dezbaterea „Meseria face diferența”, din data de 11 martie 2021, ora 12, va avea loc fără public, în sala de evenimente ATP Tech Center și va fi transmisă live pe pagina de facebook a ISJMM, iar înregistrarea va fi disponibilă şi pe site, după desfășurarea evenimentului.

Sunt invitați să participe online directorii unităților de învățământ gimnazial, diriginții și elevii claselor a VIII-a precum și părinții acestora.

sursa: https://sites.google.com/view/ziuameseriilor