miercuri, octombrie 20, 2010

Interviu

Adriana Cînţa: Stimată doamnă profesor Aneta Carpov, sunteţi de aproape un deceniu directorul Colegiului Economic „Nicolae Titulescu“. Ce a însemnat pentru dvs. această experienţă managerială sau, altfel spus, ce a fost C.E.N.T. în tot acest răstimp, în care, sub ochii dumneavoastră, a devenit ceea ce este acum?
Aneta Carpov: Este minunat să-ţi aduci aminte de lucrurile plăcute care îţi intersectează existenţa umană finită în timp, infinită în sentimente şi spaţiu. Acum zece ani, când am avut onoarea de a fi investită cu funcţia de director, pe atunci a Grupului Şcolar Economic şi de Servicii Baia Mare, mi-am amintit de mândria pe care am simţit-o la optsprezece ani, când am absolvit Liceul „Andrei Mureşanu“, un colegiu care sărbătorea atunci 75 de ani de existenţă. Un colegiu al cărui patron spiritual a dat imnul naţional. M-am gândit că sentimentul de solidaritate în timp şi spaţiu avut atunci, demult, sentimentul de apartenenţă la ceva minunat, la ceva fără început şi fără sfârşit, la tinereţe fără bătrâneţe, la templul minunat al educaţiei, la posibilitatea de a accede la cunoaştere, ca să folosesc aceste formule plastice, atât de dragi mie, acest sentiment trebuie să-l aibă toate generaţiile care vor trece prin, acum, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu“. Mi-am dorit să dezvoltăm noi toţi, comunitatea locală, elevi, părinţi, profesori, cu adevărat o şcoală europeană în ceea ce priveşte învăţământul economic din nord-vestul ţării. Cred că am reuşit asta şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui vis. Aş putea spune că, în tot acest răstimp, C.E.N.T. a devenit un spaţiu al creativităţii, al notorietăţii şi al tradiţiei, patronul nostru spiritual, Nicolae Titulescu, obligându-ne pe toţi, elevi şi profesori deopotrivă, să gustăm din cupa cunoaşterii, a autocunoaşterii, a devenirii noastre continue.
Adriana Cînţa: Se spune că lucrul cel mai grav care i se poate întâmpla unui tânăr este să fie lipsit de capacitatea de a admira modele. Sau, şi mai grav, să nu i se ofere deloc modele. Mai există modele, doamnă director? Mă refer, fireşte, la elevi-model, la profesori-model...
Aneta Carpov: Aş invoca aici vorbele lui Confucius: Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte. Desigur, şcoala are şi rolul de a oferi modele şi de a forma modele. Deşi piramida sistemului nostru de nevoi nu precizează la modul explicit această necesitate, ea totuşi există. Ca orice expresie a existenţei umane, ea a evoluat, să nu uităm că suntem în secolul XXI, secolul Internetului, al televizorului, al iluziei create artificial prin demersul publicitar, al vedetelor create din sclipici, perisabile, la fel ca ambalajul în care se prezintă, ele vin şi trec, sunt o modă, depinde de noi, de societate, prezentarea corectă a modelelor-personalitate. Nu putem aplica, impune şabloane de urmat, putem cel mult să-i sărbătorim pe cei care au reuşit să-şi creeze un sistem de valori demn de urmat, putem să le dezvoltăm elevilor interesul pentru autocunoaştere, pentru dorinţa de a-şi găsi propriul drum în viaţă, nu întotdeauna cel mai uşor, dar care să reprezinte propria viziune, propria dorinţă de devenire. Trebuie să ne asumăm propria matrice a vieţii, matrice de la care plecăm şi la care ne întoarcem; indiferent cât de mult ne place să imităm, ne vom simţi împliniţi doar dacă suntem noi înşine. Da, îi putem aminti pe cei care au obţinut rezultate minunate la învăţătură, au obţinut premii la olimpiadele şcolare, pe profesorii de excepţie care şi-au dedicat realizările profesionale elevilor lor, adică oameni care au simţit nevoia ca, atunci când se uită în oglindă, să se vadă pe ei înşişi, cu propriile realizări şi aspiraţii, oameni care şi-au asumat treptele vieţii, care  au înţeles că orice pas trebuie asumat ca fiindu-le propriu, cu bucurii şi tristeţi cu tot ce înseamnă a fi om, şi cărora le mulţumim că au existat şi că există. Da, putem da exemple de modele, exemple de reuşită, numeroase exemple, aşa, ca la o demonstraţie matematică, doar că problema vieţii este proprie fiecărui elev, va trebui s-o rezolve singur, soluţia n-o va afla procedând mimetic, ci asumându-se pur şi simplu, modelându-se conform propriilor aspiraţii, dorinţe, dar mai ales putinţe. Ca profesor de matematică, pot spune că fiecare elev este un model, un model care caută modele. Este ca un joc, la prima oră de matematică, în clasa a IX-a, ora la care intru cu emoţia unui început de matrice logică a celor patru ani pe care urmează să-i parcurgem împreună, toţi dorim apreciere, atât elevii, cât şi noi, profesorii, fiecare de pe treapta pe care se află, toţi suntem în căutare de modele, toţi dorim să fim modele sau să devenim modele. La ultima oră de matematică, în clasa a XII-a, realizăm că toţi am primit şi am oferit, că toţi am fost modele unii pentru alţii, uneori modele pozitive, alteori modele negative, important este că împreună am evoluat, am făcut un pas important, am construit modele împreună.
Adriana Cînţa: Foarte frumos spus, doamnă director, şi nu faceţi decât să-mi confirmaţi ceea ce susţinea Constantin Noica, filosoful de la Păltiniş, şi anume că o şcoală în care profesorul nu învaţă, nu se modelează, la rândul său, este o absurditate. Recent, citeam undeva că fiecare generaţie este de fapt chintesenţa a ceea ce i s-a interzis să fie sau a ceea ce nici măcar nu i s-a spus să fie, şi aş dori să vă întreb cât se susţine sau nu din această afirmaţie? Privind dinspre trecut spre momentul prezent, se conturează diferenţe între generaţii? Şi dacă da, prin ce deosebesc generaţiile de elevi sau, de ce nu, şi de profesori, între ele? Ce le aseamănă şi ce le deosebeşte?
Aneta Carpov: Cred că ceea ce este minunat pentru un dascăl este tocmai schimbarea legii firii. Vine primăvara, ce fericire! Învie natura. Vara aduce plăcerea holdelor bogate, a livezilor pline cu fructe aromate. Toamna, se spune, se numără bobocii, nu-i aşa? Noi, slujitorii umili ai şcolii, întinerim în fiecare toamnă, odată cu generaţiile de boboci care bat la porţile şcolii. Oferim cunoaştere, modelăm conştiinţe, dezvoltăm competenţe, evaluăm şi... trece iarna. Oferim din nou cunoaştere, zâmbim, modelăm conştiinţe, zâmbim din nou, dezvoltăm competenţe, zâmbim, evaluăm şi zâmbim... încă o generaţie care simte primii fiori ai iubirii... A venit vara cu bucuria şi tristeţea despărţirii de încă o generaţie de absolvenţi cărora le-am interzis, le-am permis, le-am transmis... iar ei, frumoşi şi deştepţi, sunt pregătiţi să folosească tot ce au acumulat de la părinţi şi dascăli, de la societate, în folosul generaţiilor ce vor veni. Îmi vin în minte acum spusele lui Mark Twain, educaţia constă în mare parte din ceea ce nu am învăţat, şi cred că nu mai putem vorbi de interziceri, ci de alegeri care se fac pe tot parcursul vieţii. Revin la întrebare... pentru mine toate generaţiile sunt de aur. Şi totuşi, nu sunt la fel, toate sunt însă pregătite pentru marea intrare în arena vieţii, a luptei de partea binelui, a transmiterii simbolurilor, a cheilor către cunoaştere.
Adriana Cînţa: Fiecare şcoală e un loc aparte, creează o atmosferă specifică... Care credeţi că este marca specifică a Colegiului Economic „Nicolae Titulescu“? Ce îl face să constituie o „lume“ aparte? În ce constă unicitatea sa?
Aneta Carpov: Nicolae Titulescu spunea următoarele: „Există un stadiu de prietenie unde nu mai e nevoie să vorbeşti spre a te înţelege, nici să te sfătuieşti spre a acţiona în comun“, şi cred că aceasta este atmosfera creată în C.E.N.T. Şcoala în care elanul creator nu cunoaşte piedici, şcoala în care înveţi să înveţi că viaţa unuia este viaţa tuturor, că respectul pentru natură înseamnă infinitul existenţei Terrei, că tinereţea înseamnă sete de conoaştere, competenţa înseamnă permanenţă, permanenţa înseamnă o mână întinsă în timp şi în spaţiu între generaţii întregi de economişti, de la Codul lui Hammurabi, la contabilitatea lui Luca Paciolo, şi până la economiştii de astăzi şi cei de mâine, mulţi dintre ei absolvenţi sau viitori absolvenţi şi şcolii noastre. Nu ştiu dacă suntem unici, dar ştiu că sădim în inimile şi conştiinta absolvenţilor noştri respectul de sine, mândria de a fi ceea ce sunt – un om între oameni.
Adriana Cînţa: Care este mesajul dvs. pentru elevi, pentru profesori, pentru părinţi, acum, la aniversarea a 50 de ani de învăţământ economic?
Aneta Carpov: Aş îndrăzni să le adresez un mesaj în următorii termeni: Dacă vrei să fii iubit, iubeşte! Iubeşte cu modestia omului conştient că, deşi nu este perfect, poate tinde spre perfecţiune.
Adriana Cînţa: Un mesaj al iubirii, acel joc de schimb, inepuizabil, între a da şi a lua, acel joc care necesită dublă participare... Vă mulţumesc, doamnă director, pentru răgazul acordat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.