miercuri, noiembrie 14, 2018

Oamenii CENTenarului - 100 pentru România

   
        În luna octombrie 2018  am continuat Proiectul educaţional „AMPRENTE CULTURALE”,  lansat, în urmă cu an, de biblioteca din Colegiul Economic "Nicolae Titulescu" Baia Mare. Faptul că  la 1 Decembrie 2018 comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român realizată prin unirea provinciilor românești cu țara-mamă,  acest moment aniversar, CENTENARUL MARII UNIRI, ne-a oferit prilejul să ne cunoaștem originile și trăsăturile de neam.
      Şi pentru că în octombrie se sărbătoreşte  Luna Internațională a Bibliotecilor Școlare, prin activităţi consacrate cărţii, cititului şi bibliotecilor şcolare, la ediţia din acest an  ne-am propus să-i descoperim pe românii care ne-au schimbat soarta cu talentul lor uluitor sau mintea sclipitoare  şi să strângem poveștile a 100 de oameni remarcabili care au creat, au construit și au dăruit o noua scânteie spiritului românesc, în ultimii 100 de ani.
        În acest scop, elevii  clasei a X-a C,  diriginte prof. Livia Buciuman, îndrumaţi de bibliotecar, au folosit resursele bibliotecii şi au descoperit  informații interesante despre românii care au făcut istorie, în diverse domenii şi  s-a  editat câte o succintă biografie pentru fiecare din cei 100 de români aleşi. Materialele informative   au fost adunate într-o mapă, cu titlul:  
„Oamenii CENTenarului - 100 pentru România”
care cuprinde o succintă biografie a 100 de români care și-au pus  amprenta asupra  dezvoltării naţionale sau internaţionale. Fie ca e vorba despre o implicare în sfera politicului, a afacerilor, a medicinei, ştiinţei, culturii, sau a sportului, personalităţile prezentate reprezintă modele şi surse de inspiraţie pentru conturarea unor destine memorabile.
       Elevele Bianca Filipan şi Bianca Băbuţ şi-au folosit imaginaţia şi creativitatea şi  au  realizat un panou tematic, cu fotografiile celor 100 de români cuprinşi în mapa aniversară, 
adăugând, pentru fiecare, un simbol care-i scoate în relief, într-o manieră cât mai sugestivă, domeniul în care a excelat. 
       Vizionari, mult înaintea timpului lor, aceşti români şi-au aşezat numele în panteonul de aur al umanității. Cu perseverență, ei şi-au demonstrat ideile revoluţionare în ştiință, cultură, artă, sport sau au făcut parte din rezistenta anticomunistă, de-a lungul a cinci decenii de opresiune  şi au lăsat urmaşilor o moştenire neprețuită. Sunt români care au făcut istorie.
 
      Modalitatea prin care putem să îi încurajăm pe tineri să descopere sau să aprofundeze istoria poporului nostru și să conștientizeze importanța înfăptuirii Marii Uniri este aceea de a le oferi cât mai multe exemple pozitive. Prin proiectul educaţional „AMPRENTE CULTURALE - Oamenii CENTenarului - 100 pentru România” ne-am propus să le stimulăm elevilor «apetitul» pentru tot ce înseamnă unicitate spirituală și culturală a neamului nostru.
          Cele două panouri tematice, realizate de elevii clasei a X-a C, au fost expuse în holul bibliotecii Colegiului Economic "Nicolae Titulescu" din Baia Mare.

Ludmila Bayza, bibliotecar


luni, noiembrie 05, 2018

Ziua Internaţională a Mării Negre la C.E.N.T.

        Elevii Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare  au marcat vineri, 2 noiembrie 2018, în sala festivă, Ziua Internaţională a Mării Negre, în cadrul unui proiect educaţional coordonat de profesoara de biologie Camelia Man. Scopul acestui proiect  a constat în conştientizarea elevilor asupra problemelor ecologice asupra Mării Negre, în vederea adoptării unui comportament pozitiv şi responsabil faţă de mediul marin şi costier, dar şi  implicarea elevilor în activităţi de documentare în vederea îmbogăţirii cunoştinţelor despre Marea Neagră.
       Ziua Internaţională a Mării Negre este sărbătorită în fiecare an, la 31 octombrie. Aceasta este data la care, în anul 1996, cele şase ţări riverane Mării Negre, respectiv Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia şi Ucraina, au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră, document ce conţine cel mai complet set de strategii şi măsuri pentru salvarea şi reabilitarea zonei.
      Participanţii la eveniment  au vizionat diverse materiale despre Marea Neagră, a fost prezentată istoria acesteia, condițiile fizico-geografice ale regiunii acvatice, viețuitoarele de la suprafață și din adâncuri, au creat poezii, au cântat,  au transmis mesaje și au fost purtate discuții legate de degradarea și conservarea bazinului acvatic al Mării Negre.
 prof. Adrian Gavra, specialitatea geografie
 

joi, noiembrie 01, 2018

„Jack-O-Lantern Pumpkin”, ediţia 2018

        Ca în fiecare an, catedra de limbă engleză de la  Colegiul Economic "Nicolae Titulescu" a organizat un concurs pentru pasionaţii de pumpkin carving, cu prilejul  sărbătorii de Halloween.
                "Sculpturile" realizate de elevii înscrişi în concurs  au fost expuse în holul corpului B.
        După jurizare, cei mai bu(hu-hu)ni au fost premiaţi de către doamnele profesoare de limba engleză Anca Fati şi Cristina Barna.