FE IDEAL SA la Bucureşti

         FE IDEAL SA - clasa a XI-a A – reprezentată de: Buie Iulia-Denisa, Câmpean Viuca-Alexandra-Lavinia,  Grad Anca-Zamfira şi Tămăşan Luminiţa, coordonată de prof. Nan Natalia, a participat la a XII-a ediţie a Târgului Firmelor de Exerciţiu, a doua ediţie internaţională, organizată de Colegiul Economic “Costin C. Kiriţescu” din Bucureşti în intervalul 5-10 mai 2015.

Desfăşurare:

6-8 mai  2015 conform agendei stabilite de organizatori

6 mai 2015:     16.00 -19.00 - Înregistrarea firmelor şi amenajarea standurilor

7 mai 2015:     08.00 - 09.30 - Finalizarea amenajării standurilor

                       10.00 - 11.00 - Deschiderea oficială

                       11.00 - 17.00 - Derularea competiţiilor

8 mai 2015:     09.00 - 14.00 - Derulare competiţii

                       14.00 - 15.00 - Spectacol

                       15.00 - 16.00 - Festivitatea de premiere

                       16.00 - 18.00 - Dezafectarea standurilor

Locaţie:

            Plaza România, Bd. Timişoara, Nr. 26Z, Sector 6, Bucureşti

          Vizitarea unor obiective turistice din capitală:

            Parcul Cişmigiu,  cea mai veche gradină publică din Bucureşti, are o suprafaţă de cca 15,59 ha.

          În 1779, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ipsilanti a poruncit construirea a două cişmele în Bucureşti. Prima cişmea s-a făcut pe locul unde este astăzi grădina dinspre strada Ştirbei Vodă. Balta aparută era un focar de infecţie în mijlocul oraşului. În vecinătatea acestei cişmele şi-a ridicat o reşedinţă Dumitru Siulgi-basa, seful lucrărilor peste cişmelele oraşului, numit şi "marele cişmigiu". El avea ca principala însărcinare supravegherea curgerii apelor. În 1830, generalul Pavel Kiseleff a dispus secarea bălţii şi transformarea terenului într-o grădină publică. Lucrul acesta se petrece abia în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, în 1847, când a fost chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena, şi însărcinat cu transformarea terenului insalubru într-o frumoasă grădină. Mayer a fost ajutat de grădinarul Franz Harer. După abdicarea lui Gh. Bibescu din 1848, noul domnitor, Barbu Şirbei, hotărăşte să se sape un heleşteu şi un canal de legătură cu Dâmboviţa. Cel mai important an pentru transformarea grădinii a fost 1852. Pentru prima dată s-a facut împrejmuirea cu uluci, s-au montat o sută de "canapele" (laviţe) fără rezematoare, din lemn de stejar şi lungi de un stânjen. Lucrările de înfrumuseţare s-au încheiat în 1854, când s-a făcut şi inaugurarea oficială a grădinii Cişmigiu. În 1856, o parte a lacului a secat datorită pantofarilor dimprejur ce aruncaseră aici resturile de materiale specifice meseriei lor.

            Parcul Cişmigiu este amenajat în stilul parcurilor engleze, cu o vegetaţie variată şi o     policromie a peluzelor cu flori, ce oferă o ambianţă reconfortantă.

            Atracţiile parcului sunt: Grădina de trandafiri - compusă din ziduri şi coloane de piatră şi pergole de lemn cu lanţuri de fier între ele, pentru a expune numeroase soiuri de trandafiri agăţători; Rondul roman - platformă circulară cu diametrul de 20 m; Foişorul Fanfarei - locul în care au loc concerte de fanfară, muzică clasică şi muzica populară; Lacul unde vara se pot face plimbări cu barca, iar iarna se transforma în patinoar; Colţul cu arbori şi arbuşti cu frunze persistente iarna; Colţul şahiştilor; Colţul copiilor; Izvorul lui Eminescu.

            Palatul Cercul Militar Național este o clădire găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum şi de imagine, reprezentare şi protocol. Lucrările pentru construcția Palatului au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898.

          Proiectantul principal al monumentalului Palat a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ștefănescu şi E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizaţie a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile.

            Palatul Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie (cunoscut ca Palatul C.E.C., după denumirea ulterioară a instituției) - piatra de temelie a fost pusă în 8 iulie 1897, în prezența Regelui Carol I al României și a Reginei Elisabeta.

            Realizat după planurile arhitectului Paul Gottereau, cu elemente specifice din arhitectura franceză de la sfârşitul secolului XIX, Palatul CEC a fost terminat în anul 1900.

În prezent, palatul găzduieşte sediul CEC Bank. În octombrie 2006, Guvernul României a aprobat transferarea Palatului CEC către Primăria Municipiului Bucureşti, plătind suma de 17,7 milioane de euro. Clădirea urmează a fi transformată în muzeu de artă. CEC Bank va putea să păstreze imaginea Palatului CEC încă 20 de ani după încheierea tranzacţiei.

            Biserica Zlătari - în 1635 Matei Basarab a ridicat o biserică de zid înlocuind una din lemn. Aceasta a fost reconstruită de spătarul Mihai Cantacuzino în 1705. În jurul bisericii se afla hanul Zlătari, situat tot pe Calea Victoriei, între Lipscani și Stravopoleos.

       În urma stricăciunilor din timpul cutremurelor din 1802 și 1838, atât biserica cât și hanul au fost reconstruite de egumenul Calistrat Livis după planurile arhitectului Xavier Villacrosse și biserica a fost pictată de Gheorghe Tattarescu. Hanul a fost dărâmat în 1903 pentru a se mări Calea Victoriei. Biserica a fost restaurată din nou în 1907-1908, de arhitecții Jean Pompilian și Gr.Cerkez. Pe data de 6 ianuarie 1932, în jurul orei 11, în biserică a fost oficiată slujba religioasă de Bobotează, la care au participat regele Carol al II-lea, principele moștenitor Mihai, patriarhul Miron Cristea și președintele Consiliului de Miniștri, Nicolae Iorga, împreună cu membrii guvernului său. După slujbă s-a format un cortegiu care a pornit până la Dâmbovița, unde conform obiceiului, o cruce a fost aruncată în apă, pentru a fi scoasă de un tânăr. După aceea, cortegiul s-a întors la biserică, unde regele și principele au asistat la defilări de drapele și trupe. În 1971-1973 a fost reparată din nou, pentru că la cutremurul din 1940 îi căzuseră turlele. A fost apoi din nou reparată după cutremurul din 1977.

         În biserică se află în fața altarului racla cu moaștele Sf. Mucenic Ciprian, mai exact mâna dreaptă a sfântului, considerată de creștinii ortodocși făcătoare de minuni.

         Banca Națională a României, a 16-a bancă centrală înființată în lume, deține un însemnat patrimoniu imobiliar, istoric, artistic și moral.

         După înfiinţarea BNR (la 1 decembrie 1880, au început operaţiunile propriu-zise ale Băncii Naţionale), una din primele preocupări ale conducerii a fost aceea de a reduce termenul de funcţionare provizorie la Creditul Funciar Rural, prin construirea sediului propriu. Prevăzut prin lege, rolul important al BNR atât pentru finanţe, cât şi pentru întreaga economie românească, impunea realizarea unei clădiri special destinate acesteia. Prin urmare, în şedinţa sa din 3 octombrie 1881, Consiliul de administraţie a autorizat pe guvernatorul I.I. Câmpineanu să trateze cu Ministerul de Finanţe achiziţionarea terenului pe care se afla Hanul Şerban Vodă.

      Patrimoniul imobiliar al Băncii Naționale a României este compus în principal din trei clădiri aflate în Centrul Istoric financiar-bancar al Capitalei, care găzduiesc sediul central al BNR și sucursala regională București. În perioada 1940-1990 au avut loc lucrări de întreținere și de reparație a acestora, însă niciodată sub regimul comunist nu s-a încercat restaurarea lor. Din cauza stării avansate de degradare, s-a impus demararea unor ample lucrări de consolidare, restaurare și modernizare, în special în cazul Palatului Vechi, o clădire grandioasă, adevarată emblemă a Centrului Vechi al Bucureștiului. De-a lungul întregii sale existenţe, clădirea nu a fost reparată decât de trei ori.

       Participarea la activităţi legate de Ziua Europei la Palatul Parlamentului - suprafaţa de 365000 mp înscriindu-se în Cartea Recordurilor la categoria Clădiri Administrative pe locul doi în lume ca suprafaţă şi pe locul trei ca volum. Dimensiunile clădirii sunt: înălţime 84 m (deasupra cotei zero a parterului), lungime 275 m, lăţime 235 m.

            Ideea de a ridica un asemenea edificiu monumental era mai veche, dar ea s-a concretizat în anul 1984 când, pe 25 iunie, s-a pus prima piatră de temelie şi s-a început efectiv construcţia. Echipe de arhitecţi şi ingineri au contribuit la realizarea acestui grandios proiect, intitulat iniţial "Casa Republicii", ulterior "Casa Poporului" şi devenit în final "Palatul Parlamentului".

            Eclectic ca stil, aici se întâlnesc elemente tradiţionale ale arhitecturii româneşti, predominând stilul brâncovenesc, unele decoraţiuni ale artei noastre populare (rozeta, soarele, motive decorative specifice încrustării în lemn), dar şi influenţe ale stilului renascentist, germanic şi baroc.

            Acest ansamblu arhitectonic reuneşte cantităţi impresionante de marmură, oţel, beton şi lemn, dar şi un volum foarte mare de muncă. Materialele utilizate sunt de provenienţă românească şi se poate spune că întreaga ţară a contribuit cu ceva la construirea sau decorarea încăperilor. Împărţit în 21 de corpuri, edificiul cuprinde spaţii monumentale, săli fastuoase, saloane mari şi holuri de dimensiuni generoase cu multe detalii ornamentale.

            Muzeul Național de Istorie a României - 8 mai 2015 -  43 de ani de la inaugurare.

          În anul 1968 s-a creat cadrul legal corespunzător pentru organizarea Muzeului Naţional de Istorie. Prin Hotărârea nr. 1448/1968 din 03/07/1968, Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România decidea înființarea muzeului.

       Patrimoniul muzeului include peste 650.000 piese, organizat în următoarele colecţii: ceramică, lapidarium-tegularium, numismatică, filatelie, medalistică-sigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărţi, metal, armament şi echipament, textile şi mobilier.

          Palatul Telefoanelor -  înalt de 52,5 m, a fost construit între anii 1929 - 1934 într-un stil specific zgârie-norilor americani, având caracteristici reprezentative ale stilului Art Deco. 

          Până în anii '70 a fost cea mai înaltă clădire din București. Construcția a înregistrat și o premieră, ea fiind prima clădire înaltă cu schelet metalic din România. Edmond van Saanen Algi, unul din cei trei arhitecți semnatari, era de origine olandeză, stabilit în România, și este autorul mai multor clădiri reprezentative din București (Academia de Studii Economice).

      Întrucât de-a lungul timpului clădirea a fost afectată de multe evenimente, ca de exemplu bombardamentul aliaților din 1944, cutremurele din 1940, 1977, 1986 și 1990, în anul 1995 s-a început o amplă consolidare a structurii sale, după proiectul specialistului in structuri, prof. ing. Alexandru Cișmigiu, realizată de firma de proiectare "Proiect București" și care a durat 10 ani. Palatul telefoanelor a fost construit pe locul fostelor case ale boierului Oteteleșanu, care găzduiseră faimoasa cafenea literară și loc de întâlnire al protipendadei bucureștene, "Terasa Oteteleșanu".

        La 24 septembrie 2014, germanii de la Telekom au scos la licitație Palatul Telefoanelor și alte două proprietăți pentru 21,6 milioane euro.

         Biserica Crețulescu, cunoscută și sub grafia Biserica Kretzulescu este considerată unul din cele mai valoroase monumente de arhitectură ale orașului de la sfârșitul perioadei brâncovenești, a fost ridicată în anii 1720 -1722 prin grija marelui logofăt Iordache Crețulescu și a soției sale Safta, una din fiicele domnitorului Constantin Brâncoveanu. 

          Exteriorul bisericii a fost tencuit la origine dar cu ocazia restaurării efectuate, în anii 1935-1936, sub îngrijirea arhitectului Ștefan Balș, el a rămas în cărămidă aparentă. Pictura din pridvor este cea originală, dar cea din interior aparține lui Gheorghe Tattarescu, fiind realizată între anii 1859 - 1860.

          Muzeul Național de Artă are în patrimoniul său una dintre cele mai mari colecții de picturi din România. El a fost înființat în anul 1948, având o colecție importantă a regelui Carol I, aflată inițial la Castelul Peleș de la Sinaia precum și în alte saloane ale reședințelor regale române. O altă parte a exponatelor a fost adusă de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, din alte muzee bucureștene cum a fost Anastase Simu (înființat în anul 1910), Dr. Ioan și Nicolae Kalinderu (inaugurat în anul 1909) precum și din colecții particulare. Pe lângă aceste exponate, s-a atras și fondul muzeal din colecția primului muzeu de artă din București, înființat în anul 1836 în clădirea unei școli a Mănăstirii Sfântul Sava la inițiativa pictorului Carol Valenstein.

       Începând din anul 1948, Muzeul Național de Artă ocupă clădirea fostului Palat Regal din București construit în anul 1937. Astăzi, muzeul are spre expunere peste 70.000 de exponate separate în două direcții principale: Galeria Națională, ce are în componență lucrările celor mai buni pictori români (Ion Andreescu, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petrașcu) și Galeria de Artă Europeană.

       Ateneul Român - istoria Ateneului Român se leagă nemijlocit de activitatea Societăţii Culturale "Ateneul Român" înfiinţată în 1865 din iniţiativa unor personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti precum C. Esarhu, V.A.Urechia, Carol Rosetti, Alexandru Odobescu.

            Încă de la începutul activităţii Societatea şi-a propus să construiască un edificiu propriu care va fi un adevarat templu al artelor, ştiinţei şi culturii românesti. C.Esarhu afirma că: "Edificiul va fi închinat în exclusivitate artei şi ştiinţei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinaţii ". Locul unde s-a ridicat Ateneul Român aparţinea familiei Văcăreştilor.

            Conform concepţei Societăţii Culturale "Ateneul Român" s-a iniţiat o listă de subscripţie naţională pentru strîngere de fonduri ("Daţi 1 leu pentru Ateneu "), iar în anul 1886 arhitectul francez Albert Galeron va elabora un proiect avîndu-i alături pe marii arhitecţi ai epocii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr.Cantacuzino. Proiectul edificiului a fost astfel elaborat încît să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română ”. În 1888 a fost dat în folosinţă parţial, noul local, lucrările continuînd pînă în 1897 datorită lipsei de fonduri. Beneficiind de această sala Societatea "Ateneul Român " şi-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului avînd loc conferinţe, concerte simfonice ale Societăţii Filarmonice Române înfiinţate din 1868 de către Eduard Wachmann, precum şi expoziţii de pictură (începînd din 1894 saloanele oficiale de belle-arte din Bucureşti s-au desfăşurat în această sală). De altfel Ochestra Filarmonicii va concerta permanent imediat după darea în folosinţă a salii în 1888 pînă în ziua de azi.

Construită în stil neoclasic cu multe elemente de decoraţie tipice arhitecturii franceze de la sfîrşitul secolului XIX, construcţia de plan central prezintă mai degrabă un stil eclectic.

        Clădirea este precedată de un peristil, sprijinit pe şase coloane ionice. Sub peristil se află cinci medalioane în mozaic care îi reprezintă pe cinci mari domnitori ai românilor: Neagoe Basarab al Munteniei, Alexandru cel Bun al Moldovei, regele Carol I al României, Vasile Lupu al Moldovei şi Matei Basarab al Munteniei. Construcţia se termină cu o cupolă bogat decorată.

         Sala de concert: 28,50 m diametru, 16 m înălţime şi capacitate aproximativ 794 locuri (din care 600 locuri la partere şi restul locurilor în cele 52 de loji), iar înălţimea totală a clădirii este de 41 m. Deasupra lojilor, de jur împrejurul tamburului cupolei, cu excepţia locului unde se află scena, se desfăşoară o frescă lată de 3 metri şi lungă de 75 de metri, operă a pictorului profesor Costin Petrescu, realizată în anii 1933-1938. Fresca este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României, ansamblu ce reprezintă o veritabilă "carte deschisă a istoriei naţionale pentru cei ce o privesc". La dorinţa lui Alexandru Odobescu bolta sălii a fost decorată cu numeroase elemente zoo, fito şi antropomorfe în relief policromat aurit pentru a aminti de cerurile din basmele româneşti. La iniţiativa lui George Enescu se vor strînge fonduri pentru constructia orgii de concert (1935).

     Acest ghid virtual al capitalei ne-a fost pus la dispoziţie de d-şoara prof. Natalia Nan, care este şi realizatoarea setului de ilustraţii. Mulţumim !