Aflat la a
XI-a ediție anul acesta, programul internațional de orientare profesională Job Shadow Day® a implicat la nivel
local un număr remarcabil de participanți: 500 de elevi care au avut experiența
unei zile de lucru în “umbra” unui angajat sau părinte. Cei mai tineri (O-X) au
petrecut o zi în umbra părinților, la locul de muncă al acestora, iar cei din
clasele XI-XII au aflat mai multe despre job-ul pe care și-ar dori să-l urmeze
de la angajații companiilor/instituțiilor din comunitatea locală.
Activitatea de
diseminare a programului Job Shadow Day® a avut loc în 17 aprilie a.c. la Colegiul
Economic “Nicolae Titulescu”, iar
cu această ocazie au fost înmânate certificatele de participare elevilor,
reprezentanților companiilor/instituțiilor partenere, precum și profesorilor
coordonatori.
Ediția din
acest an a reunit elevi de la Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu”, Liceul Teoretic ”Emil Racoviță”, Colegiul Tehnic ”Transilvania”, Colegiul Tehnic ”Aurel
Vlaicu”, Colegiul Tehnic ”C.D.
Nenițescu”, coordonați de 30 de profesori de Tehnologii, dar și de
profesori de cultură generală.
Reușita
acestui program se datorează în mare parte și implicării celor 100 de
companii/instituții din diverse domenii de activitate care au răspuns prompt
solicitării de a primi elevi în shadowing, oferindu-le astfel oportunitatea de
a învăța mai multe despre activitățile și responsabiltățile de la locul de
muncă prin interacțiunea cu angajații. Companiilor și instituțiilor partenere
le mulțumim pentru sprijin și colaborare, deoarece, împreună am reușit să
consolidăm o punte de legătură între școală și mediul profesional.
Elevii
înscriși în program au găsit răspunsuri legate de cele mai diverse profesii,
precum contabil, tehnician în administrație, polițist, pompier, consultant
bancar, actor, jurnalist, medic, inginer, avocat, medic veterinar, consilier
vânzări, designer vestimentar, bucătar, ospătar, recepționer, fotograf,
cosmetician, maseur, hair-stylist, programator IT, etc.
Datorită
interesului manifestat de elevi pentru acest program, obiectivul nostru pentru
ediția viitoare este să dublăm numărul de participanți, precum și numărul
companiilor și instituțiilor partenere.
Prof. Laura Hreniuc
Coordonator local Job
Shadow Day® ediția a XI-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.