Motto:
“Numai atunci
când ultimul copac va muri, ultimul râu va fi otrăvit şi ultimul peşte va fi
prins, vom realiza că nu putem mânca bani”.
(Profeţia
indienilor Cree)
Data oficială este 22 aprilie. Cum a început?
Printre multe alte întâmplări, în anul
1970 a luat nastere, pentru prima dată, un eveniment numit Ziua Pământului. Intemeietorul a fost Gaylord Nelson. De atunci fiecare
an marchează aniversarea naşterii mişcării moderne a interesului pentru mediul înconjurător.
Comunităţi şi grupuri de voluntari, aleg să organizeze activităţi legate de
mediul înconjurător, pe perioada denumita Săptămâna
Pământului, adică în săptămâna de dinaintea Zilei Pământului, sau în Luna Pământului (toată luna aprilie).
Pentru că nu sunt indiferenţi şi au înţeles
mesajul, un grup de elevi de la CENT au participat în cursul săptămânii trecute
la o campanie de împădurire în zona Firiza-Blidari de lângă Baia Mare, în
cadrul proiectului de mediu “Contează ce respiri”.
Ionuţ Filip în acţiune
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.