luni, aprilie 01, 2013

Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” – coordonator local Job Shadow Day 2013


Printre activitățile propuse pentru săptămâna de activități extrașcolare și extracurriculare „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, la nivelul ariei curriculare Tehnologii se numără și programul internaţional de orientare profesională pentru elevi - JOB SHADOW DAY (JSD), organizat de Junior Achievement România în parteneriat cu instituții de învățământ.
JSD este un parteneriat internațional între mediul educaţional şi comunitatea de afaceri, ajuns în România la cea de a XI-a ediție, prin care tinerii se familiarizează cu piaţa forţei de muncă. 
JSD, ediția 2013, se va desfășura în Baia Mare în perioada 2 – 3 aprilie 2013, sub coordonarea Colegiului Economic „Nicolae Titulescu”, care  are statutul de coordonator local pentru Baia Mare, prin reprezentantul său  - prof. Laura Hreniuc.
CENT a fost prima instituție de învățământ din Baia Mare, care a implementat pentru prima dată acest program în anul 2010, implicându-se ulterior în mod activ, în fiecare din edițiile care au urmat an de an.
La ediția din acest an, la nivelul municipiului Baia Mare au fost înscriși în program elevi de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” și Colegiile Tehnice „Transilvania”, „Aurel Vlaicu” și „C.D. Nenițescu”, coordonați de profesori de Tehnologii, dar și de profesori de cultură generală.
Desfășurarea programului nu ar fi posibilă fără implicarea companiilor/ instituțiilor din diverse domenii, care au răspuns afirmativ solicitării de a accepta elevi, care să petreacă câteva ore în „umbra” unui angajat, oferindu-le astfel șansa unei experienţe concrete, de a învăţa mai multe despre activităţile, îndatoririle şi responsabilităţile de la locul de muncă prin interacţiunea cu angajaţii.
Acestor companii/ instituții le mulțumim, pentru colaborare.
Ne dorim și sperăm ca Job Shadow Day 2013 să fie o reușită și să-și atingă scopul, la fel ca celelalte ediții.


                                                                       prof. Mariana Mitrea
                                                              șef catedră Tehnologii - Economic

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.