miercuri, mai 15, 2013

Preselecţie pentru Tabăra de Film – ediţia a III-a


Organizatorii Taberei de Film, ce se află la a III-a ediţie - Societatea Romana de Radiodifuziune, în parteneriat cu I.S.J Maramures, Liceul de Arte Baia Mare şi Palatul Copiilor Baia Mare, invită tinerii talentaţi la preselecţia găzduită de Liceul de Arte Baia Mare-Sala de Concerte Rotary, duminică, 19 mai 2013, începand cu ora 10. Anul acesta, etapa preselecţiilor face parte din proiectul educativ Olimpiada copiilor talentaţi, care se desfăşoară sub genericul „Ce voi fi când voi fi mare” şi îşi propune ca, printr-o caravană în principalele oraşe, să descopere şi să selecteze copii şi tineri cu talente deosebite.
Preselecţia presupune 3 probe: proba de dicţie (diferite grade de dificultate în funcţie de vârstă), proba de improvizaţii pe teme date (trebuie să dezvoltaţi o poveste pornind de la două cuvinte cheie date de juriu), proba de talent (la alegere dans, muzică, actorie).
Specificăm:  preselectia este gratuita.
„Tabăra de Film este un program ce se adresează tinerilor pasionaţi de cinematografie, oferind acestora şansa de a-şi testa propriile limite, de a-şi descoperi noi pasiuni conexe sau de a-şi fructifica talentul”, Bogdan Dragomir, coordonator proiect din partea Societatii Romane de Radiodifuziune.
Va rugam sa transmiteti acest mesaj elevilor, parintilor si cadrelor didactice de specialitate/profesori, diriginti si sa ne informati in scris pana vineri, 17 mai 2013, ora 14 (pe adresa educativmm@gmail.com sau in scris pe faxul I.S.J. MM) numele şi varsta elevilor care doresc sa participe la preselectie si profesorul indrumator.
 Etapele de instruire şi turnare a filmului se vor realiza în timpul Taberei de Film care se va desfăşura la Moeciu, în perioada 15 iulie – 15 august 2013, la care vor participa copiii selectaţi şi o echipă alcătuită din 50 de profesionişti.
În Tabăra de Film, tinerii vor participa la cursuri de: actorie, de dicţie, de mişcare scenică, introducere în arta teatrului. Pe lângă cursuri şi filmări participanţii vor lua lecţii de coregrafie, canto şi diverse activităţi recreative pline de distracţie şi bună dispoziţie!
Inspector scolar, prof. psih. Amelia Banica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.