miercuri, iunie 29, 2016

"The best students" în Cehia



Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” derulează, în calitate de beneficiar, în perioada noiembrie 2015 - noiembrie 2016, proiectul de mobilitate "The best students!", nr. 2015-1-RO01-KA102-014881, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Uniunii Europene pentru educație, formare profesională, tineret și sport 2014-2020.
În cadrul proiectului a avut loc prima mobilitate organizată cu sprijinul partenerilor cehi, în perioada 12-25 iunie 2016 și care a fost un real succes. 
La această mobilitate au participat 30 de elevi aflați în formare profesională inițială în ciclul inferior al liceului, clasa a X-a, filiera Tehnologică, profilul Servicii, domeniul general de pregătire Comerț. Elevii au fost însoțiți de 4 profesori de la Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu” pe toată perioada stagiului.
Impresiile participanților la mobilitate:
”O experiență de neuitat care mi-a deschis noi orizonturi! În acele 2 săptămâni în orașul de aur am trăit o experiență pe care nu o voi mai cunoaște vreodată. Locul în care am realizat stagiul de practică a fost de-a dreptul impresionat, iar persoanele cu care am interacționat au fost foarte amabile, prietenoase. Nu voi putea uita niciodată peisajul din Praga, care m-a fascinat pentru întreaga mea viață prin frumusețea sa, prin clădirile sale aparte și să nu uit, nu am cum să uit toate momentele frumoase pe care le-am petrecut acolo alături de colegii mei.” (Andreea Mureșan)
               
”Experiența din Praga a fost foarte frumoasa! Am învățat foarte multe lucruri noi la locul de pregătire practică, am rezolvat sarcini complexe, mi-am dezvoltat abilitățile practice și mi-am îmbunătățit comunicarea în limba engleză, ceea ce mă bucură în mare măsură. În timpul liber am vizitat locuri foarte frumoase și am descoperit multe lucruri frumoase despre istoria orașului.
Oricând aș repeta cu plăcere această experiență.” (Izabella Szlavik)

”A fost o experiență unică atât din punct de vedere profesional cât și personal. Implicarea în activități reale în cadrul unei firme reale atât individual cât și în echipă a avut multe beneficii, atât profesional cât și personal: capacitate mărită de a rezolva sarcini noi și cu un grad ridicat de dificultate, dezvoltarea abilităților practice, dezvoltarea competentelor lingvistice, capacitate mai bună de a munci în echipă, încredere în forțele proprii. Recomand colegilor să participe la astfel de proiecte fiindcă experiența este unică.” (Bogdan Angheluș)
Proiectul reprezintă un demers al școlii de a satisface nevoile reale ale elevilor, de a stimula participarea la educație permanentă, la programe de formare de calitate la nivel european și de a crea o cultură a învățării pe tot parcursul vieții pentru a asigura un învățământ economic de calitate în orașul Baia Mare, dar și o sensibilizare a agenților economici locali pentru viitoare colaborări în vederea organizării stagiilor de pregătire practică.

Echipa de proiect 

Notă: Acest comunicat reprezintă punctul de vedere al autorilor și nu în mod necesar opinia Comisiei Europene.

miercuri, iunie 22, 2016

Reîntâlnire la 45 de ani de la absolvirea liceului


„O zi emoţionantă a fost în 18 iunie pentru promoţia 1971 a Liceului Economic din Baia Mare. La întâlnirea festivă au răspuns prezent 43 de foşti liceeni şi 6 cadre didactice. Cea de-a doua generaţie a actualului Colegiu Economic „Nicolae Titulescu” este considerată de dascăli ca fiind una „de excepţie”.
Foştii elevi ai Liceului Economic spun că au păstrat legătura cu colegii lor. La fiecare deceniu care a trecut de la absolvirea unităţii liceale, au încercat să se reîntâlnească pentru a depăna amintiri şi pentru a retrăi acele vremuri de neuitat. De cinci ani, foştii liceeni au încercat să se întâlnească aproape în fiecare an, semn că între ei există o legătură sufletească specială.
Întâlnirea din 18 iunie a fost una deosebită, pentru că s-au împlinit 45 de ani de când au absolvit studiile liceale. „E o întâlnire foarte frumoasă, cu emoţii, cu tristeţi pentru colegii pierduţi. Noi am fost a doua generaţie a Liceului Economic Baia Mare. Anii liceului au fost frumoşi. Ne aducem aminte că brăduţii din curte erau de un metru. Acum putem să facem comparaţie cât au crescut în 45 de ani”, a relatat unul dintre absolvenţi, Viorel Ţura. Un alt absolvent, Gheorghe Bancoş, a mărturisit că „este un eveniment deosebit, deoarece ne mai vedem colegii, profesorii care au rămas. În liceu a fost plăcut. Ar trebui să repetăm”. Unii dintre foştii liceeni au mărturisit că au avut emoţii mari pentru această întâlnire. „Am venit cu emoţii enorme. Nu am putut să dorm azi-noapte de emoţia întâlnirii. Îmbrăţişările colegilor mei emană foarte multă căldură. Ne întâlnim cu foarte mare drag în fiecare an. Suntem singura generaţie din Liceul Economic care s-a întâlnit la 10, 20, 30 şi 40 de ani. E o legătură sufletească consolidată, atâta timp cât ne străduim să ajungem la fiecare întâlnire”, a spus una dintre participante la întâlnirea de 45 de ani, Floare Cota. De asemenea, Ioana Ileana Şteţco a precizat că „regăsirea e emoţionantă, e generaţia de aur a Liceului Economic, o trupă faină, foarte stăruitoare în ceea ce trebuie să facă. Sunt nişte oameni de bună calitate, sunt colegii mei şi îi iubesc pe toţi”.
 Şi cadrele didactice au fost copleşite de emoţii. „Îmi tremurau picioarele la întâlnirea în şcoală. Elevii de atunci s-au maturizat, s-au făcut din ce în ce mai buni şi mai frumoşi. E o generaţie de excepţie, învăţământul românesc a fost de mare anvergură şi recunoscut pe plan internaţional. Ne amintim cu drag de acele vremuri şi când vedem în ochii lor atâta respect, consideraţie şi la această vârstă, parcă inima ne bate mai tare”, a declarat profesorul de Elemente de drept, Livia Apli.
 În generaţia 1971 a Liceului Economic au existat trei clase cu un total de 93 de elevi, la care se adaugă 22 de cadre didactice.”
(articol scris de Camelia Tocaci şi preluat din cotidianul independent „Graiul Maramureşului”din 21 iunie 2016)

           Din sertarul cu amintiri:
Tabloul de absolvire al clasei a XII-a, Liceul Economic  (actual CENT), promoţia 1971.

Moto:
„Noi pentru viitor ne pregătim,
Şi-l populăm pe solul fericirii,
Cu braţele-ncordate să-l săpăm
Şi să-l udăm cu ploile gândirii.
(Nicolae Labiş – Viitorul)