Joi,
26 septembrie 2019, poliţiştii de prevenire împreună cu cei de proximitate au fost
prezenţi în rândul elevilor de clasa a IX-a de la Colegiul Economic „Nicolae
Titulescu” din Baia Mare. Poliţiştii au discutat cu elevii despre consumul de
droguri şi efectele acestora asupra fizicului şi psihicului lor, precum şi
riscurile la care se expun din punct de vedere infracţional. Informaţiile
transmise elevilor au fost completate de prezentarea mărturiilor unor tineri
consumatori, care au reuşit să iasă de sub influenţa acestui miraj, ajutând
acum alţi tineri dependenţi de acest flagel.
“Principalul scop al discuţiilor cu elevii a
fost conştientizarea acestora cu privire la faptul că drogul niciodată nu
trebuie să fie o alegere atunci când doresc să experimenteze o stare de bine,
că întotdeauna există alternative sănătoase, că întotdeauna decizia este a lor,
şi că pot exista consecinţe şi în plan legal nu doar în cel fizic şi psihic.
Elevii au fost deschişi la discuţii, au adus completări, au povestit experienţe
personale atât în calitate de martori cât şi, spre surprinderea poliţiştilor,
în calitate de consumatori. Pentru ca acest fenomen să fie redus la nivel de
societate, este important să nu fim nepăsători la ceea ce se întâmplă în jurul
nostru, să nu-l negăm, ci să intervenim, fiecare după posibilităţile lui,
indiferent că suntem prieteni, părinţi, dascăli, poliţişti sau simpli cetăţeni.
Viaţa are savoare şi fără droguri!”, a explicat Cecilia Grozavu, purtător
de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.
Este
vorba despre o Campanie de prevenire a consumului şi traficului de droguri
#Supradoza de siguranță. Ca de fiecare dată când este vorba despre activităţi
antidrog, poliţiştii fac front comun cu Centrul de Evaluare, Prevenire şi
Consiliere Antidrog Maramureş. Cele două instituţii vor fi prezente în şcoli
până la sfârşitul acestui an pentru a transmite elevilor informaţii utile,
astfel încât aceştia să decidă în cunoştinţă de cauză cum aleg să dea savoare
vieţii.