Se afișează postările cu eticheta In memoriam.... Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta In memoriam.... Afișați toate postările

marți, iulie 20, 2021

In Memoriam

           Rămas bun, doamna profesoară!

                                                                         1967-2021


          Colega nostră, prof. Meda Paula Borota,  a plecat într-o eternă vacanţă. Cuvintele sunt insuficiente pentru a exprima regretul de care suntem cuprinşi noi, toţi cei care am cunoscut-o, la aflarea tristei veşti despre dispariţia sa fulgerătoare. Zeci de ani  și-a dedicate existența colegiului nostru, cu pasiune și dăruire şi a influenţat destinele a sute de elevi. Sincere condoleanţe şi compasiune familiei îndoliate!       

         Rămas bun, Meda!  Dumnezeu să te odihnească!

duminică, martie 28, 2021

In Memoriam

 

1959-2021

O veste tristă și dureros de nedreaptă am aflat azi, doamna economist Lidia Morariu, s-a stins, spre durerea familiei și a noastră, a colegilor. Sincere condoleanțe familiei greu încercate! Amintire frumoasă pentru toți cei care am cunoscut-o! Dumnezeu să-i dea pacea veșnică !

În urmă cu o săptămână își anunța, cu nostalgie, cunoscuții că a ajuns la binemeritata pensie, după o lungă carieră. "Iar de acum…..??? De acum și ca dintotdeauna voi continua să-l am aproape pe Dumnezeu!"

Și s-a dus la El!


joi, februarie 13, 2020

In Memoriam


        Rămas bun, doamna profesoară Maria Popan!
    Colectivul Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare vă va păstra amintirea devotamentului, a corectitudinii și dăruirii pentru profesie, cu toate calitățile pe care aceasta le impune. 
1952-2020

           Amintim, în aceste clipe triste, că doamna  Maria Popan a înţeles menirea omului-profesor încât respectul, admiraţia şi preţuirea vin din partea generaţiilor pe care le-a îndrumat în tainele contabilităţii. Manualele pe care le-a scris cu atâta atenţie la detalii vor rămâne valoroase instrumente de informare şi de lucru pentru elevi.

Dumnezeu să o ierte și să-i așeze sufletul în slava cerului!

joi, martie 08, 2018

In Memoriam

        Unii oameni pleacă de lângă noi fizic, brutal, lăsându-ne împietriţi. Privind cu tristeţe în urma lor, suntem sfâșiați de neputință, de “ce-ar fi fost dacă”-uri, de cuvinte pe care nu le-am spus, de gesturi pe care le-am amânat. Și rămâne un gol. Sunt motivul oricărei aduceri-aminte și batista fiecărei lacrimi.
         Doamna profesoară CHRISTINA CARMEN  POP a plecat la ceruri prea devreme.  Azi, 8 martie, inima a încetat să-i mai bată!
1978 - 2018

        A fost un dascăl apropiat de elevi, mereu senină și încrezătoare în forțele lor, implicată în sprijinirea acestora. O vom păstra în minte ca pe un Om bun si drept, ca pe un profesor demn şi vertical, ca pe o distinsă colegă pentru care, din nefericire, timpul nu a mai avut răbdare
Dumnezeu să-i dea liniştea sufletească veşnică!

miercuri, iulie 01, 2015

In Memoriam



        Viaţa este alcătuită din lucruri triste, ce nu se pot înlătura. Sunt oameni atât de buni încât nici măcar Paradisul nu mai are răbdare să-i aştepte. De aceea sunt luaţi dintre noi atât de prematur. Un mare pedagog, Amos Komensky, spunea despre sufletul omului că este o sămânţă în care, deşi nu există forma plantei, se află fondul ei, care în anumite situaţii prinde rădăcini, creşte, formează ramuri, flori şi fructe. Sufletul omului cuprinde lumea, tot aşa cum sămânţa cuprinde în ea plante. Sămânţa cuprinde în ea numai posibilitatea dezvoltării unei plante, dar sufletul omului putinţa cunoaşterii lumii. Unele dintre aceste adevăruri le-a cunoscut şi le-a împărtăşit şi elevilor săi doamna

prof. LAURA MUSCALĂ 

                                                                   1965 - 2015

          Fiecare om se realizează în viaţă pe trei planuri, care nu se pot inversa:prin propria lui fiinţă, prin faptele sale, prin urmaşii săi.   
        Vom respecta cultul său pentru discreţie şi o vom evoca aşa cum a fost: bunătate nedezminţită, dăruire neprecupeţită, modestie nefăţarnică, ardere lăuntrică, jar de credinţă neetalat, dar prezent asemenea suavului parfum de floare. Laura are nevoie de rugăciunea noastră. Ea are nevoie de neuitarea noastră. Laura va rămâne cu noi atâta timp cât noi ne amintim de ea cu drag. Şi memoria nu uită niciodată. Ne place să credem că a rămas ca un reper moral pentru mulţi tineri. 
           Prin actul creator, profesorii nu mor niciodată!

Dumnezeu să o aibă în paza Lui!



miercuri, septembrie 28, 2011

In Memoriam


Om şi dascăl minunat, suflet sensibil, dragă tuturor,
MARIA RUS
a părăsit mult prea devreme această lume…

1963-2011

Dumnezeu să-i dea pacea veşnică!

luni, iunie 06, 2011

In Memoriam


Un dascăl de excepţie, o doamnă distinsă, 
iubită de elevi şi colegi deopotrivă,

prof.  Maria Matei
1959 - 2011

va rămâne veşnic în amintirea noastră!

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

____________________________________________________

DESPRE OAMENI, RELAŢII ŞI MARKETING
(text apărut în Revista Amprente, nr. 2, număr jubiliar)

                   Prof. MATEI MARIA

„Singurul lucru care contează este reprezentat de oamenii pe care poţi conta.”
Dwight D. Eisenhower


          Există oare o listă a Regulilor de Aur pentru cultivarea relaţiilor, fie acestea relaţii informale, pe care le stabilim ca personalităţi individuale, fie cele de grup, sociale, organizaţionale, corporatiste... şi oare unde ne putem opri, unde este vârful piramidei relaţionale? (ca să-l parafrazez, parodiez sau persiflez pe Maslow) Câte straturi de relaţii stabilim de-a lungul timpului şi care dintre ele sunt baza piramidei într-o secvenţă sau alta a vieţii noastre?
            Cum putem dezvolta relaţii pozitive? Iată o mică listă:
    Fiţi onest.
    Fiţi prietenos.
    Faceţi-i pe alţii să se simtă deosebit.
    Fiţi consecvent.
    Inspiraţi încredere.
    Fiţi de ajutor.
    Fiţi interesat de ceilalţi.
    Manifestaţi respect.
    Fiţi dumneavoastră înşivă.
    Fiţi unic.
    Păstraţi legătura.
    Fiţi uşor de abordat
    Răspundeţi întrebărilor.
    Manifestaţi un simţ al umorului.
    Fiţi plin de tact.
    Nu pierdeţi vremea.
            Puteţi face toate aceste lucruri?
            Menţinerea unor relaţii bune nu este un lucru uşor. Totuşi, dacă ţineţi seama de aceste „reguli” o să construiţi relaţii mai puternice, care vor induce o stare de bine atât vouă, cât şi celorlalţi.
            Doamne Dumnezeule, dacă planeta este suprapopulată, pe mine de ce nu mă vizitează nimeni?.”(anonim)                                                                                               
            De multe ori m-am gândit cât de greu este să construim o relaţie şi cu câtă uşurinţă scăpăm de aceasta din motive mai mult sau mai puţin serioase; uneori nici nu ne mai aducem aminte care a fost adevărata cauză a „despărţirii”. Şi, de obicei, încercăm să dăm vina pe alţii.
            Cu cât tehnologia avansează mai repede, cu atât vieţile noastre devin mai automatizate, fiind nevoie de mai puţine contacte umane. Mult prea mulţi preferă să fie impersonali, imită sau citează ideile altora, trăiesc o viaţă de clişee pe care şi le-au însuşit mai mult sau mai puţin conştient. Totuşi, nevoia de contacte umane nu se diminuează numai pentru că se modifică tehnologia. Nici tehnologia, nici corporaţiile nu au relaţii; oamenii însă au.
            Cine se aseamănă, se adună” (proverb)                               
            În mod fundamental, pentru a avea o relaţie bună cu cineva, trebuie să-ţi placă acea persoană, iar ei trebuie să-i placă de tine. Se spune şi cred că este adevărat, că tindem să ne placă oamenii care sunt asemănători cu noi în anumite privinţe. Când conduci o „broscuţă”, alţi broscari claxonează; când esti la cârma unei motociclete, alţi motociclişti îţi fac semne; dacă alergi prin parc, alţi alergători îţi zâmbesc şi îţi spun: „Bună!”.
    Înălţimea sentimentelor este în relaţie directă cu profunzimea înţelepciunii”                                                                                             Victor Hugo
            Un alt principiu de bază pentru relaţii: sentimentele. Da, sentimentele. Deşi este logic să facem toate lucrurile mici prin care se construiesc relaţiile, acestea sunt ţinute în viaţă de sentimente. Toţi luăm decizii în funcţie de sentimente. Dacă puteţi influenţa modul în care simt ceilalţi, veţi putea influenţa deciziile lor.
            Şi, încet-încet, am ajuns la partea cea mai dificilă: empatia. Să înţelegi sentimentele altora, preocupările lor, să te pui în situaţia celui din faţa ta şi să percepi modul lui de a gândi,  de a interpreta lucrurile şi de a reacţiona.Eu văd empatia ca pe un bloc cu zece etaje în care fiecare treaptă este un aspect al personalităţii celuilalt şi pe care încerci să le urci la pas. Efortul este uriaş, dar, odată ajuns, ce perspectivă!
            Două dintre secretele vieţii sunt florile şi mulţumirile” (Tom Peters-consultant management)
            Expediaţi mesaje de mulţumire scrise de mână către clienţi, colegi, precum şi către toţi cei care au făcut ceva pentru dumneavoastră. Nu o faceţi doar pentru că trebuie. Faceţi-o pentru că nu trebuie. Aceasta demonstrează că aţi folosit o mică parte din timpul dumneavoastră pentru a vă implica personal. Lucrurile mici au impact.
            Îmi aduc aminte, parcă ar fi fost ieri, că directoarea liceului la care am fost admisă, a trimis, chiar înainte de a se termina primul an, o scrisoare de mulţumire directorului şcolii generale pe care o absolvisem pentru cunoştinţele pe care mi le transmiseseră profesorii şcolii. Iată un gest care nu a costat nimic, dar pe care îl voi ţine minte toată viaţa!
            Pot să trăiesc două luni numai cu un compliment.”(Mark Twain)
            Felicitări!” este vărul primar al lui „Mulţumesc!”. Dar el se găseşte greu, mult mai greu decât „Mulţumesc”. Nu fiţi indiferenţi la reuşitele celorlalţi, nu fiţi invidioşi pe rezultatele lor, nu le minimalizaţi succesele. Înghiţiţi nodul care vi s-a pus în gât şi spuneţi: „Felicitări!”.Veţi vedea că nu e chiar atât de rău.
            Cel mai înţelept cedează, deci îşi cere scuze.” (proverb)                                            
            Dacă sunteţi ca mine, nu sunteţi perfecţi. Uneori facem greşeli. Când le facem, încercăm să învăţăm din ele. În plus, trebuie să ne cerem scuze.Toţi facem greşeli, dar nu toţi ne cerem scuze.
            Când faceţi o greşeală, cât de departe veţi merge pentru a-i impresiona pe cei din jur? Încercaţi să justificaţi ceea ce aţi făcut şi veţi murmura că nu a fost greşeala voastră? O veţi repara pur şi simplu? Sau veţi depăşi aşteptările?
            Când este expediat un mesaj, iar destinatarul nu-l înţelege, cine trebuie să se schimbe? Expeditorul” (Peter Bender- publicist)
            Vă aduceţi aminte când aţi trăit frustrarea de a vorbi cu un prieten sau cu un membru al familiei, descoperind mai târziu că v-au înţeles complet greşit? Dumneavoastră aţi ştiut ce le-aţi spus, dar nu aţi ştiut ce au auzit, crezut, presupus sau reţinut.Atunci când aţi descoperit neînţelegerea a trebuit să petreceţi mai mult timp pentru a lămuri lucrurile. Această mică problemă de comunicare greşită vă poate costa o ocazie, bani şi timp, ca să nu mai vorbim de sentimente negative.
          Indiferent dacă ai convingerea că poţi sau nu poţi, ai dreptate.”(Henry Ford)                                                                                   
            Convingerile sunt puternice, ele ne definesc. Convingerile pot fi atât de puternice încât ne pot împiedica să vedem ceea ce nu înţelegem sau nu vrem să vedem.Luăm decizii bazându-ne mai mult pe ceea ce simţim decât pe ceea ce ştim, fie că ne alegem o carieră, un partener de viaţă, prietenii sau produsele.Convingerile noastre provin dintr-o combinaţie care cuprinde mediul, experienţele, cunoştinţele şi emoţiile noastre. Primele noastre convingeri tind să fie cele mai puternice. Odată adânc înrădăcinate, acestea sunt întărite de noile intrări care pătrund prin intermediul simţurilor, prin ceea ce vedem, auzim, mirosim, atingem şi gustăm. Totuşi, aceste intrări sunt filtrate de convingerile noastre existente. Dacă puteţi să influenţaţi convingerile celorlalţi, puteţi să le influenţaţi deciziile.
            Noi suntem ceea ce facem în mod repetat. Prin urmare, desăvârşirea nu este o faptă, ci un obicei.” (Aristotel)
            Convingerile puternice se formează pe baza primelor impresii. Ne schimbăm părerea, dar nu cu uşurinţă. Sarcina dumneavoastră este să faceţi o primă impresie bună. Prima impresie influenţează şi este influenţată de convingerile noastre. Când vă văd pentru prima oară, convingerile mele despre modul în care trebuie să arate şi să se comporte cineva din domeniul dumneavoastră de activitate filtrează opinia mea despre dumneavoastră.O experienţă negativă avută cu cineva din sectorul dumneavoastră de activitate va colora negativ modul în care vă văd alţii. Veţi fi judecat în funcţie de modul în care arătaţi, vă comportaţi şi îi faceţi să se simtă.
            Un om care deschide un magazin trebuie să înveţe să zâmbească                                                                              (proverb evreiesc)
            Zâmbiţi când intraţi într-o încăpere. Zâmbiţi când salutaţi. Zâmbiţi când vă spuneţi numele. Zâmbiţi şi când ei sunt încruntaţi. Zâmbiţi. Un zâmbet transmite încrederea în dumneavoastră.. Vom construi mai repede relaţii cu o faţă zâmbitoare decât cu una încruntată. Zâmbetul este unul dintre lucrurile care este înţeles în orice limbă şi în orice cultură. Iar zâmbetul este molipsitor. Când zâmbiţi, alţii vă vor zâmbi. Încercaţi; este greu să rezişti. Când zâmbiţi, creierul eliberează endorfină care vă face să vă simţiţi mai bine. Imaginaţi-vă că de fiecare dată când zâmbiţi vă veţi face atât pe dumneavoastră, cât şi pe alţii, să se simtă bine.
            Bambusul
            Construirea relaţiilor umane este asemănătoare cu plantarea bambusului. Vezi destul de rar rezultatele imediate. Când plantezi şi cultivi bambusul, munceşti din greu primii şapte ani, dar vezi puţine rezultate. Bambusul creşte doar treizeci de centimetri în şapte ani! Apoi, după al şaptelea an ajunge la o înălţime de doi metri.
            Imaginaţi-vă ce se întâmplă în cazul în care cultivatorul de bambus renunţă în cel de-al şaptelea an sau înainte. Construirea relaţiilor umane presupune să ai răbdare; pentru a permite relaţiilor să crească e nevoie de timp.
         Lanţul deprinderilor este prea uşor pentru a fi simţit până devine prea greu pentru a fi sfărâmat.” (Warren Buffett - investitor, locul 3–4 între miliardarii americani)                                         
          Relaţiile trebuie alimentate pentru a rămâne în viaţă. Nu sunaţi după zece ani comportându-vă de parcă aţi fi vechi prieteni. (ce-ai omorât, omorât rămâne)
            Păstraţi regulat legătura, dar nu fiţi plictisitori.
            Fiţi consecvent în ceea ce priveşte mesajul şi stilul.
            Fiţi unic pentru a fi reţinut. Ieşiţi din mulţime.
            Fiţi dumneavoastră înşivă – nu simulaţi. Dacă se vor întâlni întâmplător cu dumneavoastră, vă vor mai recunoaşte?
            Fiţi perseverent. Ţineţi minte povestea bambusului.
            Bine – bine, o să spuneţi, când începi să vorbeşti despre marketing?
          Dar, tocmai asta am făcut până acum, pentru că marketingul nu este altceva decât oameni, relaţii, comunicare.