luni, septembrie 30, 2013

vineri, septembrie 27, 2013

Medaliaţi înaintea finalizării studiilor liceale


   
       La Colegiul Economic "Partenie Cosma" din Oradea s-a organizat, în luna mai 2013, a III-a ediţie a Concursului Naţional "Etica dincolo de şcoală", competiţie cuprinsă în Calendarul Activităţilor Educative şi Regionale al Ministerului Educaţiei Naţionale pentru anul şcolar 2012/2013.
      În urma evaluării lucrărilor, la secţiunea Etica profesioniştilor contabili - Doctrina profesională şi deontologia" adresată elevilor de liceu din ţară, de la filieră tehnologică, profil servicii, echipa Colegiul Economic "Nicolae Titulescu" Baia Mare, alcătuită din elevii clasei a XII-a E: Luca Silvestru Ioan şi Georgiu Ciprian-Marian, coordonată de prof. Maria Popan, a obţinut Locul II.


          Cei doi, absolvenţi promoţia 2013, s-au remarcat în fiecare an de liceu: în clasele a IX-a şi a X-a au obţinut Premiile I şi II la Concursul de reviste şcolare, organizat de C.C.D. Maramureş (sub coordonarea prof. Carmen Mureşan). Luca Ionuţ a obţinut în clasele a XI-a şi a XII-a Premiul I la secţiunea Site/Târgul Naţional Rivulus Dominarum Tineret, ediţiile  2012 şi 2013, cu firma de exerciţiu FE-Elite Catering SRL, coordonată de prof. Maria Popan.

Campania „Baterel si Lumea NON-E”, ediţia 2013-2014


                 Începand din 1 octombrie 2013 se dă startul celei de-a III-a ediţii a Campaniei „Baterel şi Lumea NON–E adresată elevilor din clasele I–XII.
              Scopul principal:  implicarea atât a elevilor, cât și a profesorilor în realizarea unei rețele naționale de colectare și reciclare selectivă (în special a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice – DEEE şi a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi).
          Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Educației Naţionale, Garda Națională de Mediu şi Ministerul Mediului şi Pădurilor si cu participarea  COSMOTE, Romprest SA şi REMAT Holding.
               Competiţia se va axa pe trei direcţii convergente: un concurs de eseuri/desene între elevii din aceeaşi categorie de vârstă, un concurs de proiecte de colectare selectivă şi implementare a acestora la nivelul şcolii sau al comunităţii, respectiv un concurs de colectare de deşeuri de electronice şi baterii uzate, derulat între şcolile participante, conform regulamentului.
            Finalul campaniei, care va avea loc în luna iunie, va fi marcat printr-o Gală de premiere a celor mai bune eseuri şi proiecte de colectare selectivă înscrise în competiţie.


marți, septembrie 17, 2013

Prima zi de şcoală, 2013-2014, la CENT

Video - PRIMUL CLOPOTEL

Programul naţional "Bani de liceu" 2013-2014


              Ministerul Educaţiei Naţionale  va continua şi în anul şcolar 2013-2014 programul naţional de protecţie socială "Bani de liceu". .
               Date suplimentare privind legislaţia se găsesc pe site-ul M.E.N. la adresa.
               Conform Ordinului MECTS Nr.4839/2004 calendarul de desfăşurare al programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu" este următorul:
►Depunerea cererilor pentru programul naţional de protecţie socială "Bani de liceu" - 15 septembrie-1 octombrie;
►Efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisii - 1 octombrie-23 octombrie;
►Centralizarea cererilor, prin intermediul portalului dedicat - 1 octombrie-27 octombrie;
►Afişarea pe internet a listei beneficiarilor - 28 octombrie;
►Depunerea contestaţiilor - 28 octombrie-2 noiembrie;
►Rezolvarea contestaţiilor - 2 noiembrie-6 noiembrie;
                  Portalul dedicat acestui program este la adresa.

luni, septembrie 16, 2013

Mesajul inspectorului şcolar general cu ocazia deschiderii anului şcolar 2013 - 2014


         Onoraţi profesori, dragi elevi, stimaţi părinţi şi invitaţi,
         Ne aflăm astăzi într-un moment festiv marcat de deschiderea anului şcolar 2013–2014. Pentru noi toţi, prima zi de şcoală reprezintă o sărbătoare încărcată de emoţie şi de speranţă. Emoţia trăită în această zi este dată de bucuria revederii, şi, mai mult, de importanţa unei noi etape pentru cei care devin acum şcolari sau îşi încep viaţa de licean.

        Onoraţi profesori,
       Menirea noastră este atât de bine surprinsă de Gaston Berger, care spunea că „şcoala nu poate avea decât două scopuri. Primul e să dăm copilului cunoştinţele generale de care, bineînţeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucţia. Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru copilul de mâine, şi aceasta este educaţia”. Aşadar, misiunea noastră este de a-i învăţa pe elevii noştri că valori ca demnitatea, onoarea, seriozitatea sunt condiţiile necesare pentru ca o societate să se dezvolte şi să dobândească stabilitate.        
             Dragi elevi,
           Fiţi convinşi că educaţia reprezintă singura cale prin care toate speranţele voastre legate de viitor pot să devină realitate. Doar prin şcoală, îndrumaţi de profesori şi sprijiniţi de părinţi, veţi reuşi să vă desăvârşiţi educaţia şi să parcurgeţi acest drum al cunoaşterii şi al autocunoaşterii care vă va modela personalitatea.
            Stimaţi părinţi,
            Dumneavoastră simţiţi, probabil, cel mai pregnant, emoţia acestor momente în care se pecetluieşte un parteneriat a cărui prioritate o reprezintă copiii noştri. Rămâneţi în acest parteneriat pe tot parcursul educaţional al copiilor, pentru că şansele de reuşită în demersul nostru comun nu se pot contura decât în condiţiile unei relaţii strânse între şcoală şi familie. 
           
            Vă doresc tuturor un an şcolar plin de realizări, cu sănătate, linişte şi putere de muncă!


Inspector şcolar general
Prof. Ana Lucreţia Maria MOLDOVAN

marți, septembrie 10, 2013

Ne pregătim de şcoală


       Componenţa claselor a IX-a, în anul scolar 2013-2014, va fi afişată pe site-ul CENT, vineri, 13 septembrie 2013. Repartizarea elevilor se face, pentru fiecare profil, în funcţie de media de admitere, limba 1 studiată în ciclul gimnazial şi oferta educaţională a colegiului pentru limbi străine.

Din nou la școală !  


Mult succes tuturor!

miercuri, septembrie 04, 2013

Concursul școlar de traducere „Juvenes Translatores”


        În perioada 1 septembrie – 20 octombrie, liceele își pot înscrie elevii la concursul anual al Uniunii Europene pentru tinerii traducători, cunoscut sub numele de „Juvenes Translatores”. Formularul online este disponibil pe pagina de internet a concursului, în toate limbile oficiale ale UE, printre care se numără, pentru prima dată, și limba croată.
            Concursul, aflat la a 7-a ediție, va avea loc în data de 28 noiembrie, simultan în toate liceele selectate prin tragere la sorți. Ediția de anul acesta este deschisă elevilor născuți în 1996, indiferent de naționalitate, și participării a peste 760 de licee. Elevii (fiecare școală poate înscrie între 2 și 5 elevi) vor traduce un text de o pagină în funcție de alegerea exprimată pentru oricare dintre cele 552 combinații posibile între cele 24 de limbi oficiale ale UE.
            2013 este Anul european al cetățenilor, deci textele care urmează a fi traduse în cadrul concursului vor avea ca temă cetățenia europeană și avantajele acesteia pentru locuitorii UE – în calitate de persoane particulare, consumatori, rezidenți, studenți, lucrători sau actori politici. Textele vor fi notate de traducători din cadrul Comisiei Europene, care vor selecta câte un câștigător pentru fiecare țară. În aprilie 2014, toți câștigătorii vor fi invitați la Bruxelles pentru decernarea premiilor.