miercuri, septembrie 04, 2013

Concursul școlar de traducere „Juvenes Translatores”


        În perioada 1 septembrie – 20 octombrie, liceele își pot înscrie elevii la concursul anual al Uniunii Europene pentru tinerii traducători, cunoscut sub numele de „Juvenes Translatores”. Formularul online este disponibil pe pagina de internet a concursului, în toate limbile oficiale ale UE, printre care se numără, pentru prima dată, și limba croată.
            Concursul, aflat la a 7-a ediție, va avea loc în data de 28 noiembrie, simultan în toate liceele selectate prin tragere la sorți. Ediția de anul acesta este deschisă elevilor născuți în 1996, indiferent de naționalitate, și participării a peste 760 de licee. Elevii (fiecare școală poate înscrie între 2 și 5 elevi) vor traduce un text de o pagină în funcție de alegerea exprimată pentru oricare dintre cele 552 combinații posibile între cele 24 de limbi oficiale ale UE.
            2013 este Anul european al cetățenilor, deci textele care urmează a fi traduse în cadrul concursului vor avea ca temă cetățenia europeană și avantajele acesteia pentru locuitorii UE – în calitate de persoane particulare, consumatori, rezidenți, studenți, lucrători sau actori politici. Textele vor fi notate de traducători din cadrul Comisiei Europene, care vor selecta câte un câștigător pentru fiecare țară. În aprilie 2014, toți câștigătorii vor fi invitați la Bruxelles pentru decernarea premiilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.