Joi, 21
aprilie, în Salonul Artelor al Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” din Baia
Mare, are loc simpozionul şi concursul naţional de comunicări ştiinţifice
“S.O.S. – Producţia de alimente”, ediţia a VI-a. De la ora 10 are loc
deschiderea oficială, după care vor fi prezentate lucrările realizate de elevi,
iar festivitatea de premiere este programată pentru ora 13.
În
competiţie au fost înscrise 31 de judeţe, 159 de profesori şi au fost implicaţi
330 de elevi. Concursul a inclus mai multe secţiuni: desene realizate cu
Aplicaţia Paint având ca temă promovarea unei alimentaţii sănătoase,
prezentări Power Point şi desene pe aceeaşi temă. Scopul lucrărilor a fost
acela de a-i sensibiliza pe consumatori cu privire la alimentaţie. Elevii au
încercat să vină cu câte un slogan care a reprezentat o reclamă la un aliment
sănătos sau o antireclamă la un produs alimentar cu efecte negative asupra
sănătăţii. Proiectul educativ este cuprins în Calendarul Concursurilor
Naţionale Şcolare.
Acţiunea
este realizată de Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” şi Colegiul Tehnic
„Transilvania”, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş,
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare şi
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş.