miercuri, iulie 17, 2019

Proiectul de mobilitate „Învăţând să învăţăm pentru viaţa activă”

        Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare implementează proiectul de mobilitate „Învăţând să învăţăm pentru viaţa activă”, nr. 2019-1-RO01-KA102-061849, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului ERASMUS+, acţiunea Cheie 1, proiecte de mobilitate în domeniul formării profesionale VET.
         Activităţile proiectului se derulează pe parcursul a 2 ani (24 luni), începând cu 1 iulie 2019 şi se vor finaliza la 30 iunie 2021, oferind, în funcție de calificarea pentru care se pregătesc elevii, perioade de pregătire practică în Portugalia şi Spania.
            Toate stagiile de mobilitate se adresează elevilor de clasa a X-a, liceu şi învăţământ profesional, care studiază la domeniul Turism şi alimentaţie, calificările: Tehnician în turism, Tehnician în gastronomie, Bucătar, Ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie publică, domeniul Economic, calificarea Tehnician în activităţi economice şi se vor derula pe parcursul a 6 fluxuri (3/an), cu durata de 19 zile de activitate/flux.


miercuri, iunie 19, 2019

Îmbogățirea strategiilor de lectură – exemplu de bună practică

        Proiectul Bibliotecii CENT: „Amprente culturale: Oamenii CENTenarului-100 pentru România”, a obţinut Premiul I la Simpozionul-concurs Interjudetean  “EXCELENŢA SA, LECTURA”, ediţia a VII-a, 2019, la secţiunea: Exemple de bună practică  pe tema îmbogățirii strategiilor de lectură. 
         Seminarul, înscris în CAERI pentru anul şcolar 2018-2019, poz.451, a fost organizat de Liceul Tehnologic  ,,Nicolae Bălcescu” din localitatea Flămânzi, judeţul Botoşani.







miercuri, iunie 12, 2019

Premii la Concursul „“ÎmprEUnă alegem pentru EUropa”, 2019


        Standurile și momentele cultural-artistice prezentate de elevii de la unităţile  de învăţământ  participante la evenimentul “ÎmprEUnă alegem pentru EUropa”, desfășurat în 9 mai 2019, dedicat  Zilei Europei, au fost  premiate ieri, 11 iunie a.c. de reprezentantul Centrului Europe Direct Maramureş,  dl.Radu Big. 
        Concursul a avut două secţiuni la care s-a votat online: standuri, respectiv momente artistice.  La categoria „Cel mai interesant stand”, echipajul  CENT format din elevii Carmen Mărcuş, Diana Bizău, Ionela Kis şi Ovidiu Şerban, din clasa a XI-a C
a obţinut Menţiunea I
iar la categoria „Cea mai inovativă abordare” (momente artistice/culturale), prezentarea susţinută de Carmen Mărcuş
a obţinut Locul II.
          Elevii de la Colegiul Economic "Nicolae Titulescu" Baia Mare au fost coordonaţi de prof. Alina Natalia Pop.

vineri, mai 31, 2019

„Teatrul este şi el un dascăl de la care putem învăţa multe”


          Cătălin Kovacs, Carina Cuceu, Denisa Sava, Maria Popa şi Andrada Ghiulai, cinci dintre membrii trupei de teatru Illusion a Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare sunt absolvenţi, promoţia 2019.
Cătălin Kovacs 
 Carina Cuceu
 Denisa Sava
Maria Popa
Andreea Ghiulai
       Vă mulțumim pentru momentele frumoase, pentru emoțiile și, mai ales, pentru toate bucuriile pe care ni le-ați oferit în acești ani, în care Illusion a fost pentru voi cea de-a doua familie! Alături de colegii voștri mai mici, ați reprezentat cu succes CENT la două ediţii ale Festivalului regional pentru licee "Teatrul - Un joc al ideilor", dar şi la alte evenimente. Suntem mândri de voi! 
Meritați din plin aplauzele noastre!