"Bunicii ne
cuprind micuţele mâini doar o vreme, dar inimile pentru o veşnicie."
Anonim
Bunicilor noştri le datorăm
le datorăm viaţa, educaţia, fericirea, totul. Dar, din păcate, de obicei uităm
acest lucru. Uităm să îi sunăm, să trecem pe la ei, uităm că există. Uneori ne
e ruşine cu ei pentru că sunt bătrâni şi neputincioşi, pentru că îşi duc cu
greu anii şi, cu atât mai greu, traiul de pe o zi pe alta. Suntem expeditivi când
ne sună să ne audă vocea, pentru că noi nu avem timp de ei, ne derajează când
ne pun întrebări despre noi, pentru că, în mintea noastră, asta nu e treaba
lor. Le datorăm viaţa, dar adeseori
trecem pe lângă ei fără să le zărim amărăciunea şi greutăţile vârstei. Le
datorăm recunoştinţa pentru că ne-au ajutat să devenim oameni, dar prea des le
întoarcem spatele pentru că nu mai au putere. Le datorăm respectul pentru că au
preluat de la strămoşi lumea şi ne-au transmis-o cu misiunea de a o duce mai
departe, dar adesea uităm să le spunem mulţumesc pentru generozitatea şi
dăruirea lor. Le datorăm un semn de iubire, dar niciodată nu avem timp să le-o
arătăm pe deplin.
1 octombrie trebuie să fie o zi
specială nu doar pentru seniorii din întreaga lume, pe care îi sărbătorim la
această dată, ci pentru noi toţi, cei care ar trebui să le arătăm respect
pentru eforturile şi reuşitele de care au dat dovadă de-a lungul timpului. Fiţi
mai buni astăzi decât aţi fost ieri şi fiţi mai buni mâine decât sunteţi
astăzi. Dăruiţi un zâmbet şi un salut policos oricărei persoane de vârsta a
treia pe care o întâlniţi. Nu costă nimic, dar oferă mult!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.