joi, iunie 15, 2017

C.E.N.T. descoperă monumente româneşti

          Eleva Jurgi Laura Cornelia, din clasa a 10-a F, îndrumată de d-na prof. Teodora Palencsar, a obţinut Premiul III la secţiunea Artă fotografică
 şi Menţiune la Concursul Național Interdisciplinar ”DESCOPERĂ MONUMENTE ROMÂNEȘTI” recunoscut de Ministerul Educației Naționale, CAEN 2017, VI.13. 
Concursul urmărește promovarea și recunoașterea muncii elevilor preocupați de cunoașterea zonei lor și a țării, de promovarea valorilor, de însușirea acestora, de promovarea limbii, credinței și unității de neam românesc.
După o vizită  la Muzeul Florean - statui în aer liber, a trimis trei fotografii pe care le-a făcut monumentului situat în judeţul Maramureş, neprelucrate,
un scurt istoric și o creație (în funcție de secțiune) din care au reieşit  impresiile și învățămintele desprinse în urma vizitării monumentului.

Localizare: Muzeul se află la 10km de Tărgul Lăpuș spre Cernești în Dealul Pietriș
An/secol: 1997 
Detalii principale / personalități / evenimente:
Muzeul este defapt o poiană întinsă pe 40 de hectare care găzduiește numeroase lucrări in aer liber Victor Florea a inițiat acest muzeu, la care s-a adăugat viziunea sculptorului Mircea Bochiș. 
Scurt istoric:
Muzeul Florean a prins viață în anul 1997 din cauza unui domn pe nume Victor Florean, un maramureșean care se ocupă in afaceri, și cu ajutorul inspirației și viziunii sculptorului Mircea Bochiș. Pentru muzeu, fiecare an pe care l-a acumulat a fost foarte important , mai ales când ajunse la vâsta de 16 ani, deoarece a adunat peste 10.000 de statui artistice venite din toate continentele ca să îl înfrumusețeze.
Unele sculpturi au prins viață datorită oamenilor interesați de artă, care au luat parte la diferite proiecte anuale organizate de muzeu, respectiv: Tabăra de sculptură "Cărbunari", Salonul Internațional de Gravură Mica si Mail-art , si Festivalul International de Film Experimental.
În 1998 a avut parte prima ediție a taberei, luând naștere creația "Cămin" datorită lui Adrian Moise , si creația "Ospitalitate" de Marius Purice, ele fiind găsite și acum în Poiana Soarelui așteptând vizitatorii să le admire.
Prezentare (compunere/eseu/interviu):
Vara trecută, eu împreună cu niște prieteni ne-am hotărât să ieșim într-un weekend cu cortul. Fiecare dintre noi trebuia să alegem un loc potrivit în care am putea merge. Andrei, băiatul care ne ducea cu mașina, s-a gândit să ne ducă la Muzeu Florean pentru a-l putea vizita și noi. Nimeni înafară de el nu a mai auzit de el și eram curioși cum putem să mergem noi cu cortul la un muzeu. Andrei nu a vrut sa ne spună mai multe așa că am așteptat până vineri să mergem să vedem.
Drumul care duce spre muzeu este unul de țară, unde o statuie în formă de copil care stă pe un scăunel privește cum vizitatorii abia așteaptă să se relaxeze printre minunatele sculpturi. Când am ajuns în Poiana Soarelui, o mulțime de oameni își făceau poze printre numeroasele statui, iar alții ca și noi își instalau corturile. Toată lumea am început să facem poze cu fiecare statuie în parte, erau atât de frumoase,  avea farmecul lor, era o plăcere să le privești. Fiecare dintre ele îți trezește în minte diferite povești despre cum a fost creată si ce ar putea simboliza .
Seara, am făcut cunoştiinţă cu altă pereche de copiii de vârsta noastră care ieșiseră la iarbă verde, și împreună cu ei am mâncat, am spus povești, am inventat jocuri și am ascultat muzică, astfel ne-am distrat cu toții pe lângă statuile care ne priveau fericite că le-am vizitat.
Zilele petrecute acolo au fost o experiență foarte plăcută , a meritat din plin să mergem să vizitam acele locuri și plănuim să mergem din nou cu mai mulți prieteni pentru a le arăta și lor un mic colț de rai."



miercuri, iunie 14, 2017

Admiterea în învăţământul profesional pentru anul şcolar 2017-2018


Sesiunea iulie 2017
3-7 iulie 2017 -  Înscrierea candidaţilor care optează pentru  Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, calificările Bucătar (28 locuri) şi Ospătar, chelner, vânzător în unităţi de alimentaţie publică (28 locuri), pe baza fişei de înscriere tip pentru  învăţământul profesional de stat. 
NOTĂ: Nu pot fi înscrişi candidaţii cu situaţia şcolară neîncheiată, aflaţi în stare de corigentă sau repetenţie.
7 iulie 2017  - Actualizarea şi afişarea, la sediul Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare a listei candidaţilor înscrişi la învăţământul profesional de stat.
       -  Afişarea informaţiilor (dată, locul de desfăşurare, ora, acte necesare de identitate a candidaţilor, alte detalii organizatorice) privind organizarea probei suplimentare de admitere la unităţile de învăţământ profesional unde numărul de candidaţi înscrişi este mai mare decât numărul locurilor oferite
NOTĂ: În cazul în care numărul de candidaţi este mai mare decât numărul locurilor oferite de C.E.N.T., admiterea se face pe baza unei probe suplimentare de admitere
Proba  suplimentară de admitere constă într-o proba scrisă cu durata de 2 ore şi se va susţine din disciplină Educaţie tehnologică – modulul: “Domenii profesionale” studiată în clasa a VIII-a.
Modele de subiecte şi bareme de evaluare şi notare pentru proba suplimentară de admitere vor fi afişate la avizierul şcolii şi pe site-ul C.E.N.T .
10 iulie 2017 - Desfăşurarea probei suplimentare de admitere
11 iulie 2017 - Afişarea rezultatelor la proba suplimentară de admitere, la sediul unităţilor de învăţământ care au organizat proba. Depunerea contestaţiilor la proba suplimentară de admitere
NOTĂ: Rezolvarea contestaţiilor se va face de către o comisie stabilită la nivelul şcolii, formată din alţi doi profesori (faţă de cei din comisia iniţială de evaluare).
12 iulie 2017 - Afişarea rezultatelor finale şi a mediei de admitere.
13-17 iulie 2017 - Depunerea dosarelor de înscriere a  candidaţilor care  au fost declaraţi admişi la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare.


Admiterea la liceu pentru anul şcolar 2017-2018




   Repartizarea computerizată din 12 iulie 2017 nu finalizează înscrierea la liceu. După afişarea listei candidaţilor repartizaţi la liceul nostru urmează etapa depunerii dosarului de către absolventul clasei a VIII-a.





Înscrierea la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare a candidaţilor declaraţi admişi în urma repartizării computerizate se efectuează, în perioada 13-17 iulie a.c., între orele 9-13, pe baza următoarelor acte:
1. cererea de înscriere;
2. cartea de identitate (daca este cazul) şi certificatul de naştere, în copie legalizată;
3. adeverinţa cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;
4. foaia matricolă pentru clasele V-VIII, cu calculul mediei generale de absolvire, în original
                4. fişa medicală.
Candidaţii care, în perioada menţionată nu îşi depun dosarele de înscriere, se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către comisia de admitere judeţeană Acesti candidaţi vor fi repartizaţi de comisia de admitere judeţeană pe locurile rămase libere, după rezolvarea cazurilor speciale.

sâmbătă, iunie 10, 2017

Biblioteca altfel

Joi, 8 iunie, ora 16, Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, a organizat  „FESTIVALUL POVESTIRILOR DIGITALE”, ediția a III-a, 2017, manifestare moderată de d-na Corina Șandor-Martin - trainer DigiTales. Cu acest prilej povestirile digitale realizate în cadrul cursului DigiTales, organizat de Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare, în perioada ianuarie – mai 2017, au fost  împărțite pe secțiuni tematice, vizionate şi jurizate de cei prezenţi. Cele mai reușite povestiri digitale au fost premiate cu cărți oferite de Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare.
D-na Ludmila Bayza, bibliotecară la Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare a fost declarată câștigătoarea categoriei Povesti de viaţă. Portrete. Eseu, cu povestirea digitală „Şirag de poveţe într-un cufăr cu poveste”.
Printre spectatori s-au aflat: d-l prof. dr. Teodor Ardelean - directorul BJPD Baia Mare,d-na  prof.univ.dr. Hermina Anghelescu - Wayne State University School of Library and Information Science, Detroit, Michigan, SUA şi d-na inspector prof. Onorica Dorca - ISJ Maramureș

marți, iunie 06, 2017

Concursul naţional "Umbrela verde", ediţia 2017

Alex Daniel Stoica din clasa a 9-a A, învăţământ profesional şi Gabriela Trif din clasa a 12-a H  de la C.E.N.T. au participat cu succes  la  cea de a VIII-a ediţie a Concursului de creaţie pe teme ecologice “Umbrela Verde”, o competiţie naţională care se adresează elevilor din clasele I-XII şi indirect îndrumătorilor acestora, cadrelor didactice care organizează proiecte sau acţiuni extracurriculare cu tematică ecologică şi care include secţiunile: desen, pictură, fotografie. În cadrul acestui concurs lucrările elevilor expun acţiuni/activităţi de protejarea mediului-protejarea naturii, precum şi sloganuri ce însoţesc aceste activităţi. 
Expoziţia a fost organizată pe data de 23.03.2017.
Tema concursului: Protejarea mediului - protejarea naturii.
Informaţii furnizate de prof. îndrumător Teodora Palencsar

Proiectul naţional ,,AUTOPORTRET"



Două dintre elevele liceului nostru se pot mândri cu premii obţinute la a IX-a ediţie:
Diana Grebleş şi Elisa Criste, clasa a XI-a F
Concursul a urmărit identificarea, stimularea şi valorificarea potenţialului creativ al elevilor, prin realizarea unor lucrări literare şi plastice originale, cu tema ,,Autoportretul”, dar şi promovarea creaţiilor literare şi plastice ale elevilor  participanţi prin editarea revistei cu acelaşi nume.
Informaţii furnizate de prof. îndrumător Teodora Palencsar