joi, iulie 22, 2021

Oferta educaţională CENT - învăţământ profesional

                                                                             Admitere

ÎNVĂŢĂMÂNT PROFESIONAL

      Domeniul "Turism şi alimentaţie": locuri rămase libere pentru etapa a II-a: 8 la calificarea "Bucătar" şi 3 la calificarea “Ospătar”. Înscrierea se desfăşoară în perioada 30 iulie – 3 august 2021, între orele 08:00-14:00. Dacă numărul de candidaţi înscrişi va fi mai mare decât numărul de locuri se va organiza probă suplimentară de admitere, conform Calendarului admiterii în învăţământul profesional de stat pentru anul şcolar 2021-2022, etapa a II-a de admitere (vezi extras document).





marți, iulie 20, 2021

In Memoriam

           Rămas bun, doamna profesoară!

                                                                         1967-2021


          Colega nostră, prof. Meda Paula Borota,  a plecat într-o eternă vacanţă. Cuvintele sunt insuficiente pentru a exprima regretul de care suntem cuprinşi noi, toţi cei care am cunoscut-o, la aflarea tristei veşti despre dispariţia sa fulgerătoare. Zeci de ani  și-a dedicate existența colegiului nostru, cu pasiune și dăruire şi a influenţat destinele a sute de elevi. Sincere condoleanţe şi compasiune familiei îndoliate!       

         Rămas bun, Meda!  Dumnezeu să te odihnească!

vineri, iulie 02, 2021

Oferta educaţională pentru învățământul profesional, anul şcolar 2021-2022

 

       Domeniul  Turism şi alimentaţie – 1 clasă (24 de elevi) calificarea: Ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie publică  - cod fişă înscriere: 599.

        Domeniul Turism şi alimentaţie – 1 clasă (24 de elevi) calificarea: Bucătar -  cod fişă înscriere:  601

     În perioada 5-14 iulie 2021 se desfăşoară etapa I de înscriere, la sediul Colegiului Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare.

Vă așteptăm să alegeți oportunitățile oferite de specializările noastre!


miercuri, iunie 02, 2021

Şefi de promoție CENT, 2021


În toamna lui 2017 număram bobocii, pe cei mai mici din liceu, elevii claselor a IX-a. După patru ani, ei au crescut mari, atât de mari încât au aripile pregătite pentru zbor. Și-au pavat drumul cu perseverență, tenacitate, curiozitate, curaj şi cunoștințe. Astăzi e timpul mulțumirilor și a recunoștinței pentru cei care au făcut posibilă devenirea lor: profesori și părinți. E vremea când adunăm recoltele, chiar dacă e doar început de vară şi  le vom încununa cu laurii victoriei pe cele care au învățat mai mult, au fost mai ambițioase, mai competitive.

                               Coralia Nicola Cotoţiu, din clasa a 12-a A

  şi Andrada Priscila Bud, din clasa a 12-a D 


sunt distinse cu titlul de „Şef de promoţie CENT, 2021” şi vor avea onoarea de a susţine mâine discursul final, în faţa părinţilor, profesorilor şi colegilor la Festivitatea de absolvire a generației 2017-2021 a Colegiului Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare.

După patru ani de liceu, parcurşi cu abnegaţie şi multă muncă, media egală şi portofoliile consistente, cu diplome primite la concursuri şi ca o recunoaştere a rezultatelor obţinute, Coralia şi Andrada au demonstrat că spiritul competitiv, perseverența și ambiția vor da roade și rezultatele vor fi întotdeauna pe măsura eforturilor depuse.

Le felicităm pe cele două eleve merituoase şi le dorim tuturor absolvenților mult succes!


sâmbătă, mai 22, 2021

CONTINUĂ STAGIILE DE MOBILITATE ALE ELEVILOR CENT ÎN CADRUL PROGRAMULUI ERASMUS+

         După o perioadă de suspendare, impusă de pandemie, stagiile de mobilitate ale elevilor Colegiului Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare, în cadrul programului Erasmus+ se reiau și continuă cu un nou flux de mobilitate, care se pregătește de plecare. Este vorba de fluxul III de mobilitate din cadrul proiectului “Învăţând să învăţăm pentru viaţa activă”, cod de referință nr. 2019-1-RO01-KA102-061849, care se va desfășura în perioada 31 mai – 20 iunie 2021, în Portugalia, Lisabona.

        La acest flux va participa un grup de 15 elevi din clasele a XI-a, calificarea Tehnician în activități economice, de la Colegiul Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare, însoțiți de doi profesori de specialitate.

         Proiectul este implementat de către Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, în calitate de beneficiar, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului ERASMUS+, acţiunea Cheie 1, proiecte de mobilitate în domeniul formării profesionale VET și al partenerului internațional din Portugalia , care va asigura toate condițiile necesare derulării stagiului de mobilitate, pentru grupul de elevi și profesori.

        Obiectivele proiectului sunt:

-dezvoltarea competențelor în domeniul comercial;

-dezvoltarea competențelor lingvistice în limba engleză şi portugheză;

-dezvoltarea limbajului de specialitate;

-dezvoltarea abilităților manageriale în relaționarea interpersonală;

-dezvoltarea spiritului antreprenorial.

       Pe durata șederii în Portugalia, elevii participanți la stagiul de mobilitate, vor parcurge 90 de ore de instruiré practică, la unități comerciale din Lisabona, dar și un program de pregătire culturală în cadrul căruia vor avea ocazia să cunoască istoria și cultura poporului portughez, prin vizite și excursii la diverse obiective reprezentative.

       Le dorim participanților la stagiul de mobilitate, DRUM BUN și o EXPERIENȚĂ DE NEUITAT pe meleaguri portugheze!

Director,

prof. Buda Crina Georgeta