Ziua de naştere a poetului
Mihai Eminescu a fost declarată, în 2010, Ziua Culturii Naţionale, în care nu numai celebrăm un mare creator, dar e şi
o zi de reflecţie asupra culturii române în general.
Miza acestui 15 ianuarie este să încercăm să ne purtăm firesc, să ne dezbărăm de încremenire în clişee. Într-o lume dominată de incultura bine lustruită, cu ştaif, să ne redescoperim valorile, creaţiile lor, dar şi recunoştinţa pentru moştenirea lăsată.
De Eminescu ne putem apropia într-o intimitate absolută, nu din obligaţie.

"Englezii nu se leapădă, e de neimaginat
asta, de Shakespeare. Spaniolii de Cervantes. Italienii de Dante Aligheri.
Ruşii de Dostoievski, Tolstoi ori Puşkin. Ungurii de Petofi ş.a.m.d. Aşa că eu
cred că răceala, indiferenţa, nepăsarea noastră faţă de Eminescu, care este
expresia sublimă a sufletului nostru, faţă de marea sa poezie (dar şi „proză
politică”) e consecinţa unui dureros impas, ca să nu spun rătăciri sufleteşti
colective.
Cum ar putea fi
omagiată mai potrivit ziua de naştere a lui Eminescu?
Prin lectura marii,
splendidei lui poezii, cum altfel? În intimitatea fiecăruia, a căminului
personal. În săli de lectură. În teatru. În biblioteci (…)Chiar pe Internet. Pe facebook. Redescoperirea
lui ar fi o sursă, atât de necesară, vitală de aer proaspăt în atmosfera
publică toxică de azi în care tensiunea, nevroza politică ne-a luat pe toţi
prizonieri. (…) E cazul să ne trezim măcar în această zi de 15 ianuarie. Vom
fi, vă asigur, aşezaţi în altă dimensiune. Cea a valorilor trainice.
(Vasile Dan, preşedintele Filialei Arad a Uniunii
Scriitorilor din România)
"Cine vrea să afle adevărul să se întoarcă spre trecut."
Mihai Eminescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.