In perioada 27-29 iunie
2014, s-a desfăşurat, la Oradea, ediţia a VII-a a Concursului Naţional ,,Bune
practici în educaţia pentru protecţia mediului”, desfăşurat sub sloganul “Viitorul Terrei este în mâinile noastre”.
Activitatea este cuprinsa în
Calendarul Activitatilor Educative 2014 al Ministerului Educatiei Nationale,
Domeniul ecologie, protectia mediului.
Echipajul format din elevii clasei a XI a A, Ghidiu
Radu şi Butean Marian,
coordonaţi de prof.Alina Natalia Pop
a obţinut Diplomă specială pentru Cel mai Bun pliant
prin care au ilustrat, prin text şi desen, aspecte din
activitatea de investigare şi cercetare a unui areal.
La
faza naţională a concursului „Copiii şi
drepturile lor” echipajul format din elevii clasei a XI a A
Mariş Roberta, Rusa
Bogdan şi Ciorban Paula, coordonaţi de prof.Alina Natalia Pop,
au obţinut Menţiune
pe echipe,
iar la secţiunea: Creaţie
foto, (imagini care să redea exemple de bune practici din viaţa cotidiană
inspirate din tematica proiectului), Premiul pentru Cele mai reuşite fotografii
Pornind
de la sloganul: „Existăm. Ascultaţi-ne!”, concursul urmăreşte diseminarea
informaţiilor cu privire la Legea 272/2004, care reglementează drepturile
copilului, Legea 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie
şi Strategia Ministerului Educaţiei Naţionale cu privire la reducerea
fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar.
Concursul
face parte dintr-un proiect mai amplu, cuprins în Calendarul Activităţilor
Educative MEN şi a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor în
colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului
Bihor, la finele lunii iunie 2014.
După finalizarea competiţiilor, reprezentanţii CENT au vizitat Peştera Vadu Crişului, cunoscută ca una din peșterile cu cea mai bogată faună cavernicolă
din România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.