În spiritul sărbătorii
dedicată Crăciunului, anul acesta conducerea Colegiul Economic „Nicolae
Titulescu” Baia Mare, reprezentată prin director, prof. Crina Georgeta Buda şi director adjunct, prof. dr. Nicoleta Han, cu sprijinul Consiliului Şcolar al Elevilor, a organizat
o campanie umanitară adresată copiilor ce provin din unitățile publice de
protecție socială. În acest sens, prin proiectul caritabil “Ne unim să dăruim!”,
elevii și cadrele didactice au colectat îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării,
dulciuri, alimente ambalate sau sigilate, materiale educative etc. pentru
copiii din centrele sociale sau de plasament din Baia Mare.
La această activitate de voluntariat au participat 300 de elevi și 15 cadre didactice din liceu.
În intervalul 10-17 decembrie 2018 s-a derulat
campania de colectare, cu implicarea elevilor și profesorilor de la C.E.N.T.
iar în
19 decembrie a.c. elevi din clasele a X-a şi a XI-a au intrat în rolul
spiriduşilor lui Moş Crăciun şi au oferit daruri copiilor aflaţi în plasament
la Casa de tip familial pentru copii şcolari şi cu deficienţe, de pe strada Cehov şi la Centrul Maternal de primire în regim de urgenţă, situat pe strada Dr.Victor Babeş, din Baia Mare.
Cu acest prilej, elevii
i-au colindat, cu multă bucurie, pe
copiii celor două centre.
BUCURIA vine din lucruri mărunte, LINIȘTEA vine din
suflet,
CĂLDURA SĂRBĂTORILOR vine din inimile noastre!
Informaţii şi foto: prof. Alina Natalia Pop, coordonator proiect
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.